Lavinia SICLITARU
Un conflict deschis a izbucnit la Clubul Sportiv Municipal Constanța, după decizia de a nu prelungi contractul antrenorului de șah Iulian Mihailov, considerat de părinți artizanul performanțelor recente ale secției.
Nemulțumirile au fost formulate într-un memoriu transmis conducerii clubului, în care este solicitată reconsiderarea deciziei.
Performanțe și creștere rapidă
Secția de șah a CSM Constanța, înființată în 2022, a devenit într-un timp scurt una dintre cele mai vizibile și performante secții ale clubului. Sub coordonarea lui Iulian Mihailov, sportivii au obținut rezultate notabile la nivel național și internațional, inclusiv titluri importante la juniori.
Un moment considerat definitoriu de părinți este promovarea echipei de juniori din Divizia B în Divizia A, realizată fără aportul jucătorilor transferați sau al seniorilor, ci exclusiv cu sportivi formați în cadrul clubului.
Părinții cer continuitate
Comitetul de părinți susține că schimbarea antrenorului ar putea afecta grav stabilitatea proiectului sportiv și evoluția copiilor. Aceștia subliniază rolul lui Mihailov nu doar ca antrenor, ci și ca mentor implicat constant în pregătirea și dezvoltarea elevilor.
„Considerăm că înlăturarea unui antrenor care a construit o secție performantă reprezintă o decizie care poate afecta continuitatea acestui proiect”, se arată în documentul transmis conducerii CSM Constanța și mass-media locală.
Controverse privind înlocuirea
În memoriu sunt exprimate și rezerve față de posibila numire a unui alt antrenor, părinții solicitând ca selecția să fie realizată transparent și pe baza rezultatelor profesionale.
Totodată, aceștia cer conducerii clubului să explice criteriile care au stat la baza deciziei și să pună pe primul plan interesul sportivilor.
Solicitări ferme către conducere
Părinții solicită:
Menținerea lui Iulian Mihailov în funcția de antrenor al secției de șah
Transparență în procesul de evaluare și selecție
Decizii bazate pe performanță și rezultate
Asigurarea continuității pentru sportivii deja formați
Situația riscă să escaladeze, în condițiile în care părinții vorbesc despre o decizie „nedreaptă” și cer explicații publice din partea conducerii clubului și chiar demisia directorului, Mihai Ochiuleț.
Până la acest moment reprezentanții CSM Constanța nu au răspuns solicitărilor, în contextul în care echipa de juniori urmează să evolueze în Divizia A.

În continuare redăm MEMORIUL transmis de părinții juniorilor de la secția de șah
„Către conducerea Clubului Sportiv Municipal Constanța
În atenția domnului Director Mihai Ochiuleț,
Solicitare privind menținerea domnului Iulian Mihailov în cadrul Secției de Șah a CSM Constanța
Stimate Domnule Director,
Secția de șah a CSM Constanța a fost înființată în anul 2022, odată cu dezvoltarea noului Club Sportiv Municipal Constanța, devenind într-un timp foarte scurt una dintre cele mai performante secții ale clubului, cu rezultate remarcabile la nivel național și internațional.
Primele apariții publice ale secției de șah sunt din:
- septembrie 2022, când reprezentanții CSM Constanța au fost implicați în organizarea și promovarea Campionatul Mondial de Șah pentru Juniori 2022.
- ianuarie 2023, când secția participa deja în competiții oficiale cu juniorii coordonați de antrenorul Iulian Mihailov.
Noi, părinții sportivilor legitimați la Secția de Șah a CSM Constanța, dorim să ne exprimăm profunda preocupare și dezacordul față de decizia de a nu prelungi contractul domnului Iulian Mihailov, antrenor, arbitru și Maestru Internațional de Șah, cel care a coordonat această secție încă de la înființarea ei, în anul 2022.
În această perioadă, sub îndrumarea domnului Iulian Mihailov, Secția de Șah a CSM Constanța a cunoscut o dezvoltare remarcabilă. Numărul copiilor practicanți ai acestui sport a crescut constant, iar rezultatele obținute au confirmat valoarea muncii depuse. Sportivii pregătiți de domnia sa au devenit campioni naționali, europeni și mondiali, atât la individual, cât și în competițiile pe echipe.
Un moment de referință pentru șahul constănțean îl reprezintă formarea primei echipe de juniori a Constanței care a reușit promovarea din Divizia B în Divizia A, într-un context în care alte echipe au apelat la sportivi seniori sau jucători transferați din străinătate. Domnul Iulian Mihailov a ales să acorde încredere propriilor copii formați în cadrul clubului, oferindu-le șansa de a evolua alături de nume importante ale șahului internațional. Această viziune a demonstrat curaj, profesionalism și preocupare reală pentru dezvoltarea juniorilor.
Echipa CSM Constanța este calificată în acest an în Divizia A și urmează să susțină meciuri importante, iar continuitatea proiectului construit în jurul acestor copii este esențială.
Dincolo de performanțele sportive, domnul Iulian Mihailov a fost pentru copii un adevărat mentor. A fost permanent prezent alături de sportivi, implicându-se în pregătirea lor de dimineața până seara, menținând un dialog constant și deschis cu părinții. A reușit să creeze o relație bazată pe încredere, respect și apropiere, motiv pentru care copiii și familiile acestora s-au atașat de acest proiect.
Considerăm că înlăturarea unui antrenor care a construit o secție performantă, care a crescut copii de valoare și care a demonstrat rezultate concrete, reprezintă o decizie care poate afecta grav continuitatea și stabilitatea acestui proiect.
Înțelegem că orice instituție are dreptul de a lua decizii administrative, însă acestea trebuie să țină cont de rezultate, de performanță și de interesul sportivilor. Înlocuirea unui antrenor care a construit o echipă și o comunitate cu un alt nume, indiferent de considerentele administrative, riscă să compromită munca depusă în ultimii ani.
Noi, Comitetul de Părinți al Secției de Șah a CSM Constanța, solicităm respectuos reconsiderarea acestei decizii și menținerea domnului Iulian Mihailov în funcția de antrenor al secției.
Dorim ca proiectul început în 2022 să continue, iar copiii care au muncit, au obținut performanțe și au reprezentat cu cinste clubul și orașul Constanța să beneficieze în continuare de îndrumarea celui care i-a format.
Considerăm că neprelungirea contractului domnului Iulian Mihailov reprezintă o decizie nedreaptă și un abuz, având în vedere rezultatele obținute de acesta de-a lungul anilor, inclusiv perioada în care a activat la clubul Fianchetto. Un antrenor plătit din fonduri publice trebuie evaluat în primul rând prin prisma performanțelor, a muncii depuse și a rezultatelor obținute cu elevii săi.
În același timp, nu suntem de acord cu numirea domnului Claudiu Iordache în această poziție. Considerăm că există un istoric de conflicte între domnii Iordache și Mihailov, iar în opinia noastră aceste conflicte au afectat activitatea de șah și continuitatea pregătirii copiilor.
De asemenea, apreciem că rezultatele concrete obținute cu copiii trebuie să reprezinte principalul criteriu în alegerea unui antrenor. Din punctul nostru de vedere, activitatea domnului Mihailov demonstrează experiență și performanță în formarea tinerilor jucători.
Solicităm transparență în procesul de selecție și evaluare a antrenorilor, precum și respectarea interesului copiilor care practică șahul la Palatul Copiilor. Dorim ca deciziile să fie luate pe baza competenței, a rezultatelor și a contribuției reale aduse comunității de șah.
Domnul Claudiu iordache inclusiv acel atestat de maestru internațional a obținut-o tot pe pile.Faptul că a rămas fără catedră de șah la Palatul Copiilor nu îi dă nici un drept să distrugă niște copiii. Șahul înseamnă organizare, strategie….lucruri care domnului iordache îi lipsesc cu desăvârșire. Nu a avut în viața lui nici un rezultat notabil, în afară de acela de a săpa pe câte cineva, așa cum a procedat toata viața cu Iulian Mihailov.
Când domnului Mihai Ochiuleț i s-a spus că daca pleacă antrenorul iulian Mihailov și vine Claudiu iordache, acesta a răspuns că-așa și? Fiecare e liber să facă ce vrea!!
Domnule Ochiuleț, rezultatele și echipa de șah nu dumneata ai format-o, ai găsit totul de-a gata!
NU IL VREM ANTRENOR PE CLAUDIU IORDACHE!
CEREM DEMISIA LUI MIHAI OCHIULEȚ.
Cu respect,
Comitetul de Părinți
al Secției de Șah CSM Constanța”
CITEȘTE ȘI:
Claudiu Iordache reacționează în scandalul secției de șah de la CSM Constanța: „Comitetul de părinți fac afirmații false”

