Lavinia SICLITARU
România traversează una dintre cele mai complicate perioade politice și economice din ultimii ani. Deficitul bugetar apasă tot mai greu asupra finanțelor publice, reformele asumate prin PNRR întârzie, mediul de afaceri cere predictibilitate, iar războiul de la graniță continuă să genereze incertitudine. În acest context, tot mai multe voci vorbesc despre o soluție radicală: alegerile parlamentare anticipate.
Sună democratic. Sună chiar tentant.
Dacă actuala majoritate se clatină, dacă Guvernul nu mai are susținere solidă și dacă fiecare proiect legislativ devine un exercițiu de negociere, de ce să nu îi întrebăm din nou pe români cine trebuie să conducă?
Doar că democrația nu înseamnă doar vot. Înseamnă și stabilitate.
Constituția României nu a făcut întâmplător atât de dificilă organizarea alegerilor anticipate. Legiuitorii au vrut ca această procedură să fie o excepție, nu un instrument politic folosit ori de câte ori apar tensiuni între partide. În peste trei decenii de democrație, România nu a avut niciodată alegeri parlamentare anticipate. Nu pentru că nu au existat crize, ci pentru că, în cele din urmă, clasa politică a găsit formule de compromis.
Astăzi însă, compromisurile par tot mai fragile.
Pe de o parte, actualul Parlament este rezultatul votului exprimat de români și are legitimitatea constituțională de a funcționa până la finalul mandatului. Pe de altă parte, configurația politică s-a schimbat semnificativ față de ziua alegerilor. Alianțele s-au rupt, guvernele s-au schimbat, iar promisiunile electorale au fost reinterpretate în funcție de interesele momentului.
De aici apare întrebarea firească: mai reflectă actuala majoritate voința electoratului?
Poate că da. Poate că nu.
Dar și anticipatele ridică o altă problemă: cine garantează că vor rezolva ceva?
Un nou scrutin poate produce exact aceeași fragmentare politică, aceeași imposibilitate de a forma o majoritate stabilă și aceleași negocieri interminabile. În plus, luni întregi România ar avea un guvern interimar, cu atribuții limitate, exact într-o perioadă în care trebuie adoptate măsuri economice dificile și trebuie respectate angajamentele asumate față de Comisia Europeană.
Adevărata problemă nu este doar cine guvernează.
Problema este modul în care se face politica în România.
Atât timp cât interesul electoral primează în fața interesului public, nici anticipatele nu vor schimba fundamental situația. Putem schimba Parlamentul, Guvernul sau majoritatea, dar dacă mentalitatea rămâne aceeași, rezultatul va fi doar o nouă rotație a acelorași conflicte.
România are nevoie de o clasă politică dispusă să își asume decizii dificile, chiar și atunci când acestea nu aduc capital electoral imediat. Are nevoie de dialog, de responsabilitate și de lideri care înțeleg că stabilitatea nu înseamnă împărțirea funcțiilor, ci capacitatea de a lua decizii în interesul țării.
Anticipatele pot deveni o soluție doar atunci când toate celelalte variante au fost epuizate. Nu trebuie transformate într-o armă politică și nici într-un slogan de campanie.
În fond, românii nu votează doar pentru a schimba niște nume. Votează cu speranța că viața lor se va schimba în bine.
Iar adevărata întrebare nu este dacă România are nevoie de alegeri anticipate. Ci dacă are lideri care, indiferent de rezultatul unui nou scrutin, sunt pregătiți să pună interesul țării înaintea interesului de partid. Pentru că fără această schimbare, orice nou vot riscă să producă aceeași veche dezamăgire.
