sâmbătă, 8 august 2026

Lucrări de modernizare a iluminatului public în mai multe zone din Constanța

 

 

Infopolitica

 

 

Echipele care lucrează la modernizarea sistemului de iluminat public intervin, în această săptămână, în mai multe zone din municipiul Constanța. Programul cuprinde lucrări aflate în diferite etape, de la intervenții asupra infrastructurii existente până la montarea noilor rețele, stâlpi și corpuri de iluminat.
 
În perioada 20–24 iulie, lucrările se desfășoară în următoarele zone:
 
Strada Adamclisi, pe tronsonul Soveja – Suceava – se execută lucrări de tăiere a asfaltului, săpături și astuparea zonelor intervenite;
 
Strada Căpitan Dobrilă Eugeniu, pe tronsonul Dispensarului – Suceava – se desfășoară lucrări de tăiere a asfaltului, săpături și refacerea zonelor afectate;
 
Strada Suceava, pe tronsonul Tomis – Adamclisi – continuă lucrările de demontare a rețelei și a stâlpilor existenți;
 
Bulevardul I.C. Brătianu – se execută lucrări de săpătură, astupare și montare a noii rețele;
 
Strada Termele Romane, pe tronsonul Poarta 1 – Poarta 2 – se execută lucrări pentru montarea stâlpilor și a corpurilor de iluminat, precum și verificări, probe și punerea în funcțiune a instalațiilor;
 
Bulevardul Tomis, pe tronsonul Suceava – bulevardul Aurel Vlaicu, pe partea dreaptă – continuă demontarea rețelei, a corpurilor de iluminat și a stâlpilor existenți;
 
Cartierul Tomis Nord – lucrările avansează prin turnarea fundațiilor, montarea rețelelor, precum și instalarea stâlpilor și a corpurilor de iluminat.
 
Pe durata intervențiilor, în zonele de lucru pot apărea restricții temporare de circulație și disconfort punctual pentru participanții la trafic și pentru riverani.

Trimite:

Alte știri:

Cădere de tensiune la stația de pompare oprește apa în Cotu Văii

  Infopolitica   RAJA anunță că, în cursul zilei de 08 august 2026, în jurul orei 17:30, la sursa și stația de pompare din localitatea Cotu Văii, județul Constanța, s-a înregistrat o cădere totală de tensiune, motiv pentru care pompele aferente nu mai pot funcționa.   În această situație, până

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.