sâmbătă, 8 august 2026

SANITAS Constanța intră în grevă. Personalul din sănătate oprește activitatea pe 20 iulie, iar din 28 iulie începe greva generală

 

Lavinia SICLITARU

 

Federația SANITAS anunță declanșarea protestelor în sistemul sanitar, iar membrii de sindicat din județul Constanța vor participa la o grevă de avertisment în data de 20 iulie 2026, între orele 09:00 și 11:00. Dacă revendicările nu vor fi soluționate, începând cu 28 iulie 2026 va fi declanșată greva generală în unitățile sanitare.

Reprezentanții SANITAS transmit că protestul are loc în contextul nemulțumirilor legate de drepturile angajaților din sănătate și asistență socială, subliniind că, deși colegii din sistemul de asistență socială nu pot participa la grevă din cauza specificului activității lor, aceștia susțin demersul sindical.

Colegii noștri din asistența socială nu pot face grevă. Nu pentru că nu ar vrea. Nu pentru că nu ar avea motive. Ci pentru că munca lor este centrată pe îngrijirea persoanelor vulnerabile”, transmit sindicaliștii.

Potrivit acestora, angajații din asistența socială lucrează zilnic cu persoane vârstnice, copii abandonați, persoane cu dizabilități și oameni aflați în situații vulnerabile, motiv pentru care întreruperea activității ar afecta direct beneficiarii serviciilor.

Sindicaliștii spun însă că personalul medical nu poate accepta ca problemele din sistemul de asistență socială să fie ignorate și vorbesc despre solidaritatea dintre cele două domenii.

Aceasta este solidaritatea sindicală: apartenența la o familie sindicală puternică, în care membrii se sprijină reciproc atunci când drepturile le sunt încălcate”, se arată în mesajul transmis de SANITAS.

La protest vor participa membri ai organizațiilor SANITAS din mai multe unități sanitare din județul Constanța, printre care:

  • Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța;
  • Direcția de Sănătate Publică Județeană Constanța;
  • Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol;
  • Spitalul Municipal Mangalia;
  • Spitalul Clinic Căi Ferate Constanța;
  • Spitalul Orășenesc Hârșova;
  • Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia;
  • Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța;
  • Spitalul Municipal Medgidia;
  • Spitalul Orășenesc Cernavodă;
  • S.C.R.M.F.B. Eforie Nord.

De asemenea, sindicaliștii precizează că angajații din cadrul DGASPC Constanța și DGAS Constanța susțin acțiunea de protest, chiar dacă nu pot întrerupe activitatea.

Reprezentanții SANITAS salută și aderarea unor noi membri la organizația sindicală, apreciind că o reprezentare mai numeroasă înseamnă o voce mai puternică în dialogul cu autoritățile.

Dacă revendicările nu vor fi soluționate, protestele vor continua prin declanșarea grevei generale începând cu 28 iulie, cu respectarea prevederilor legale privind asigurarea serviciilor medicale esențiale.

Trimite:

Alte știri:

Cădere de tensiune la stația de pompare oprește apa în Cotu Văii

  Infopolitica   RAJA anunță că, în cursul zilei de 08 august 2026, în jurul orei 17:30, la sursa și stația de pompare din localitatea Cotu Văii, județul Constanța, s-a înregistrat o cădere totală de tensiune, motiv pentru care pompele aferente nu mai pot funcționa.   În această situație, până

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.