sâmbătă, 8 august 2026

Consilierul independent, Felicia Ovanesian solicită dezbatere publică pe noul regulament al parcărilor din Constanța

 

Lavinia SICLITARU

 

Consilierul local independent Felicia Ovanesian anunță că a solicitat oficial Primăriei Constanța organizarea unei dezbateri publice privind proiectul noului Regulament de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiu. Potrivit acesteia, modificările propuse, care includ tarife mai mari pentru parcare, trebuie discutate în mod transparent cu locuitorii orașului înainte de a fi supuse votului.

„Am solicitat oficial Primăriei Constanța organizarea unei dezbateri publice pe marginea noului regulament al parcărilor. Cel cu taxa de 80 de lei pe zi în Zona 1 și tarife dublate de la a doua oră”, a transmis Felicia Ovanesian.

Consilierul independent susține că administrația locală trebuie să explice public motivele care au stat la baza modificărilor propuse și consideră că acestea nu ar trebui adoptate fără o dezbatere reală cu cetățenii.

„Nu trebuie lăsați să voteze la adăpostul întunericului și al scuzelor expirate. Mergem acolo ca să-i privim în ochi și să explice de ce constănțenii trebuie să plătească prețuri atât de mari pentru parcări”, afirmă aceasta.

Apel către constănțeni

Felicia Ovanesian îi încurajează pe constănțeni să participe la dezbaterea publică imediat ce Primăria va anunța oficial data, ora și locul desfășurării acesteia.

Ea atrage însă atenția că perioada concediilor ar putea afecta prezența cetățenilor.

„Mi-ar plăcea să umplem sala, însă mulți au vacanțe programate și nici eu nu pot promite că voi participa, în funcție de data stabilită. Exact asta au avut în vedere când au inițiat proiectul în perioada verii”, a declarat consilierul local.

Observații până la 31 iulie

În paralel, Ovanesian le cere constănțenilor să transmită observații și propuneri scrise până la data de 31 iulie.

Acestea pot fi trimise:

La subiectul e-mailului sau pe plic trebuie menționată formularea: „Propuneri referitoare la proiectul privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța”.

Proiectul noului regulament al parcărilor publice se află în consultare publică, iar după încheierea acestei etape urmează să fie supus aprobării Consiliului Local Constanța.

Trimite:

Alte știri:

Cădere de tensiune la stația de pompare oprește apa în Cotu Văii

  Infopolitica   RAJA anunță că, în cursul zilei de 08 august 2026, în jurul orei 17:30, la sursa și stația de pompare din localitatea Cotu Văii, județul Constanța, s-a înregistrat o cădere totală de tensiune, motiv pentru care pompele aferente nu mai pot funcționa.   În această situație, până

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.