Lavinia SICLITARU
Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) își continuă creșterea în 2026. Potrivit datelor publicate de RetuRO, administratorul sistemului, rata de colectare pentru primele șase luni ale anului a ajuns la 82%, cu trei puncte procentuale peste nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului 2025 (79%).
Între ianuarie și iunie, românii au returnat prin SGR peste 2,4 miliarde de ambalaje. Cele mai mari volume au fost înregistrate în București (331,3 milioane), urmat de Ilfov (117 milioane), Timiș (107,2 milioane), Cluj (101,1 milioane) și Constanța (100,4 milioane de ambalaje).
Infrastructura de colectare acoperă în prezent 92% dintre localitățile cu peste 1.500 de locuitori și 74% dintre cele cu peste 200 de locuitori, extinzând accesul la sistem la nivel național.
Pe partea de reciclare, toate materialele colectate au ajuns în stațiile de procesare. RetuRO a predat reciclatorilor aproximativ 187.300 de tone de materiale, în creștere cu 6% față de cele 176.500 de tone raportate în primul semestru din 2025. Zilnic, aproximativ 70 de camioane transportă materialele procesate din centrele de numărare și sortare RetuRO către reciclatori.
Rezultatele complete pot fi consultate pe platforma RetuRO SGR, la returosgr.ro/raportare.

