Lavinia SICLITARU
Primăria Constanța pregătește o investiție estimată la aproape 6,55 milioane de lei cu TVA pentru construirea unui pasaj pietonal suprateran la intersecția bulevardului Aurel Vlaicu cu Aleea Universității. Proiectul privind aprobarea documentației tehnico-economice, faza de studiu de fezabilitate, urmează să fie supus votului Consiliului Local Constanța în ședința de mâine, 30 iulie.
De ce este nevoie de acest pasaj
Autoritățile locale susțin că infrastructura pietonală și rutieră actuală din zonă nu mai face față cerințelor de siguranță și fluidizare a traficului, pe fondul dezvoltării urbane accelerate și al creșterii fluxurilor de utilizatori. Zona este caracterizată printr-un trafic auto intens, fiind o arteră principală de tranzit, dar și printr-un flux pietonal important, generat mai ales de instituțiile de învățământ superior din apropiere, precum și de zonele rezidențiale și comerciale din proximitate.
În configurația actuală, traversarea pietonilor la nivelul carosabilului ar genera, potrivit documentației, risc crescut de accidente, blocaje în trafic, reducerea vitezei de deplasare a transportului public și a autovehiculelor, precum și poluare fonică și emisii suplimentare cauzate de opririle și pornirile repetate ale mașinilor.
Cum va arăta pasajul
Documentația tehnico-economică a fost elaborată conform structurii-cadru prevăzute de H.G. nr. 907/2016. Au fost analizate două scenarii, dintre care doar unul rezolvă principala cauză a disfuncționalităților identificate în zonă.
Varianta aleasă presupune construirea pasajului cu o suprastructură metalică, formată din patru grinzi principale HEA600 și o placă din beton armat, două scări din beton armat și două ascensoare panoramice, gândite inclusiv pentru persoanele cu mobilitate redusă. Proiectul include și amenajări rutiere și pietonale conexe: resistematizarea profilului stradal, reconfigurarea la patru benzi de circulație, o alveolă pentru stația de transport public și trotuarele adiacente.
Potrivit autorităților, această soluție separă pe verticală fluxurile pietonale de traficul auto, elimină conflictul direct dintre pietoni și vehicule la traversare, asigură o traversare sigură pe tot parcursul anului și permite fluidizarea circulației prin eliminarea fazei semaforizate pentru pietoni.
Cât costă și cât durează lucrările
Valoarea totală estimată a investiției este de 5.416.064,58 lei fără TVA, respectiv 6.546.963,95 lei cu TVA. Din această sumă, lucrările de construcții-montaj (C+M) sunt estimate la 2.802.680,91 lei fără TVA, respectiv 3.391.243,90 lei cu TVA.
Durata estimată de execuție a lucrărilor este de 12 luni.
Încadrarea în strategia de mobilitate urbană
Proiectul se înscrie în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) al Polului de Creștere Constanța, actualizat pentru perioada 2025-2035, care vizează un sistem de transport eficient, sigur și durabil, cu accent pe deplasările pietonale și cu bicicleta, transportul public și siguranța rutieră.
Dacă va fi aprobat mâine de consilierii locali, proiectul va intra în etapele următoare de avizare și implementare, urmând ca lucrările propriu-zise să fie demarate ulterior.

