sâmbătă, 8 august 2026

Bulevardul Tomis, pietonal doar sâmbăta: noile reguli de circulație

 

 

Lavinia SICLITARU

 

Regulile de circulație pe bulevardul Tomis au fost modificate în ședința Comisiei de circulație din cadrul Primăriei Constanța, desfășurată miercuri, 29 iulie.

Potrivit concluziilor discuțiilor, bulevardul va fi închis traficului rutier doar sâmbăta, nu și duminica, iar restricțiile vor fi valabile doar până la ora 23:00.

De asemenea, agenții economici din zonă au obligația ca, începând cu ora 22:00, să strângă mobilierul amplasat pe trotuare.

Primarul Vergil Chițac a precizat astăzi că modificarea a venit în urma unei propuneri a Poliției Naționale.

Decizia vine după presiuni și tensiuni acumulate din partea unor agenți economici din Zona Peninsulară și din Portul Turistic Tomis, precum și din partea unor cetățeni din zonă, care au cerut reconsiderarea proiectului cunoscut până acum drept „Tomis Pietonal”.

În plus, pentru anumite weekenduri speciale – precum cel din 15 august sau perioadele cu competiții de ciclism – vor fi aplicate reguli diferite, urmând ca detaliile să fie anunțate ulterior.

Rămâne de clarificat și situația avizelor de funcționare deja emise pentru programul de sâmbătă și duminică. Primarul Chițac a anunțat că această chestiune va fi rediscutată vineri, 31 iulie.

Trimite:

Alte știri:

Cădere de tensiune la stația de pompare oprește apa în Cotu Văii

  Infopolitica   RAJA anunță că, în cursul zilei de 08 august 2026, în jurul orei 17:30, la sursa și stația de pompare din localitatea Cotu Văii, județul Constanța, s-a înregistrat o cădere totală de tensiune, motiv pentru care pompele aferente nu mai pot funcționa.   În această situație, până

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.