Infopolitica
Primăria Municipiului Constanța și Polaris M Holding continuă campania de colectare a deșeurilor voluminoase, punând la dispoziția locuitorilor containere speciale de culoare verde în cartierele Km 4-5 și Km 5.
În această săptămână, benele sunt amplasate în două puncte:
pe strada Fântânele, la intersecția cu strada Comarnic;
pe strada Theodor D. Speranția, la blocul 40, în apropierea platformelor de colectare nr. 48/52.
În aceste containere pot fi depozitate gratuit deșeuri voluminoase precum mobilier vechi sau deteriorat, canapele, dulapuri, rafturi, saltele, uși, obiecte sanitare, mochete, calorifere și alte obiecte de mari dimensiuni provenite din gospodării.
Autoritățile atrag atenția că în benele verzi nu pot fi aruncate deșeuri menajere, deșeuri rezultate din construcții sau demolări, deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE) ori deșeuri reciclabile, precum hârtia, cartonul, plasticul, metalul și sticla.
Programul complet al campaniei de colectare a deșeurilor voluminoase poate fi consultat pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța, la secțiunea „Mediu”.
De asemenea, constănțenii au la dispoziție, pe tot parcursul anului, centrul permanent de colectare situat pe bulevardul Aurel Vlaicu nr. 290A, unde pot preda deșeurile voluminoase. Pentru informații suplimentare poate fi apelat numărul de telefon 0723 372 163.
Primăria reamintește că abandonarea sau depozitarea deșeurilor pe domeniul public al municipiului Constanța reprezintă contravenție și se sancționează conform legislației în vigoare.

