sâmbătă, 8 august 2026

UPDATE. Mamaia: Dronă găsită în apă, în zona Loft

 

Infopolitica

 

Update:

Prefectul județului Constanța, Adrian Picoiu a confimat că au fost găsite rămășițe dintr-o dronă , fără elemente pirotehnice și care nu prezintă nici un pericol. Potrivit reprezentantului Guvernului în teritoriu, aceasta a fost preluată de către Garda de Coastă și a fost deschis dosar penal de către Parchetul de pe lângă Curtea de Ape Constanța.

Știrea inițială

Momente de alertă, miercuri, pe o plajă din stațiunea Mamaia, după ce o dronă a fost observată în apă, în apropierea zonei Loft. La fața locului au intervenit de urgență polițiști și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța.

Obiectul a fost scos din apă și preluat de un echipaj al Serviciului Român de Informații.

Garda de Coastă a anunțat că drona nu conținea material explozibil

Reprezentanții Gărzii de Coastă au confirmat ulterior că obiectul găsit în apropierea plajei este o dronă. Tot ei au precizat că aparatul nu conținea material explozibil.

În prezent, oamenii legii desfășoară cercetări pentru a stabili proveniența acesteia și circumstanțele în care a ajuns în apă.

Incidentul a atras atenția turiștilor aflați pe plajă, în zona clubului Loft din Mamaia.

Trimite:

Alte știri:

Cădere de tensiune la stația de pompare oprește apa în Cotu Văii

  Infopolitica   RAJA anunță că, în cursul zilei de 08 august 2026, în jurul orei 17:30, la sursa și stația de pompare din localitatea Cotu Văii, județul Constanța, s-a înregistrat o cădere totală de tensiune, motiv pentru care pompele aferente nu mai pot funcționa.   În această situație, până

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.