joi, 17 septembrie 2026

Cernavodă: Nivelul Dunării a crescut cu 8 cm, Unitatea 2 mai funcționează cel puțin 9 zile

 

Lavinia SICLITARU

 

Nivelul apei Dunării la Cernavodă a crescut cu 8 centimetri net, în urma unor lucrări de intervenție anunțate de ministrul Energiei, Radu Miruță. Măsura prelungește cu cel puțin 9 zile funcționarea Unității 2 a centralei nucleare de la Cernavodă, conform prognozei actuale.

Potrivit lui Miruță, prima măsurătoare de duminică dimineață, realizată după scufundarea unor barje în Dunăre și dragarea unor praguri, a arătat o creștere de 4 cm a nivelului apei în ultimele 24 de ore. Anterior, prognozele indicau o scădere de 4 cm pentru aceeași perioadă, astfel încât diferența netă obținută este de 8 cm.

Ministrul a mulțumit prim-ministrului pentru coordonare, ANAR pentru soluția tehnică, precum și Armatei și Ministerului Transporturilor pentru implementare, subliniind și efortul echipajelor de pe vapoarele împingătoare și de dragaj, care au lucrat în mod continuu la lucrări.

„Când există o problemă reală, nu avem nevoie de explicații despre de ce nu se poate. Avem nevoie de soluții și de oameni care să le pună în practică”, a transmis Miruță.

Trimite:

Alte știri:

Consiliul Local Constanța se întrunește în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi, transportul metropolitan, stadionul și bulevardul Madrid

  Lavinia SICLITARU Consiliul Local al municipiului Constanța se întrunește în ședință extraordinară online, luni, 21 septembrie 2026, de la ora 14:00, cu trei proiecte de hotărâre inițiate de primarul Vergil Chițac: cofinanțarea pentru stadionul „Gheorghe Hagi”, aprobarea documentației și a cheltuielilor locale pentru bulevardul Madrid (zona Tomis Plus, programul

Sesiunea Științifică Internațională „Pontica” – ediția a 59-a

    Lavinia SICLITARU   Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, organizează în perioada 24-26 septembrie 2026, alături de Centrul de Studii ale Civilizațiilor Mării Negre și Facultatea de Istorie și Științe Politice a Universității „Ovidius” din Constanța, cea de-a 59-a ediție a Sesiunii

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.