sâmbătă, 17 octombrie 2026

Ziua Marinei Române: Constanța, în centrul festivităților!

 

 

Lavinia SICLITARU

 

Forțele Navale Române organizează în garnizoanele Constanța, Mangalia, Brăila, Galați, Tulcea și București, o serie de activități dedicate Zilei Marinei Române.

Programul cuprinde ceremonii militare și religioase, exerciții cu secvențe maritime și fluviale, expoziții de tehnică și armament, ateliere interactive, concerte de muzică militară și activități de promovare a profesiei militare.

Constanța, în centrul festivităților

La Constanța, între 10-14 august, orele 18.00-21.00, pe faleza din fața Comandamentului Flotei, publicul va putea vizita standuri de promovare a carierei militare și expoziții de tehnică, interacționând cu reprezentanți ai instituțiilor militare de învățământ de marină, ai Centrului 39 Scafandri „Amiral Ilie Ștefan”, Direcției Hidrografice Maritime „Comandor Alexandru Cătuneanu” și Muzeului Național al Marinei Române.

Marți, 11 august, între orele 10.00-17.00, în Portul Tomis, Centrul de Scafandri va organiza un atelier de scufundări, la care vor participa 50 de câștigători ai unui concurs derulat pe rețelele sociale ale Forțelor Navale Române, în perioada 5-9 august.

Miercuri, 12 august, ora 09.30, va avea loc ceremonia de redeschidere a Cercului Militar Constanța, clădire construită între 1903-1904, care a găzduit de-a lungul timpului Prefectura Județului Constanța. În aceeași zi, la bordul corvetei „Contraamiral August Roman” – 261, va fi organizată festivitatea de premiere pentru concursul „Cel mai bun ofițer de cart” și va fi lansată o medalie dedicată intrării în serviciu a corvetei și sărbătoririi Zilei Marinei.

Joi, 13 august, de la ora 09.00, pe faleza din Constanța, va avea loc repetiția generală pentru Exercițiul naval întrunit FNR 26.10, cu participarea unor structuri din sistemul de apărare și securitate națională, dar și nave și aeronave ale partenerilor străini.

Vineri, 14 august, de la ora 08.30, marinarii vor marca Ziua Recunoștinței printr-o ceremonie militară și religioasă, urmată de acordarea unor distincții și avansări în grad.

Sâmbătă, 15 august, de la ora 10.00, pe faleza din fața Comandamentului Flotei, vor avea loc manifestările principale dedicate Zilei Marinei Române, incluzând Exercițiul naval întrunit „Forțele Navale Române 26.10”, cu secvențe de instruire pentru luptă în mediul de suprafață, subacvatic și aerian. Ziua se va încheia cu retragerea cu torțe a marinarilor, între orele 20.00-23.00, pe faleză și în Piața Ovidiu.

Activități și în celelalte garnizoane

La Mangalia, antrenamentul general are loc joi, 13 august (ora 09.00), Ziua Recunoștinței este marcată vineri, 14 august, iar exercițiul demonstrativ va avea loc sâmbătă, 15 august, de la ora 10.00. Între 13-15 august, Muzica Militară a Diviziei 2 Infanterie „Getica” va susține concerte cu muzică tradițională.

La Brăila, antrenamentul general are loc joi, 13 august, iar sâmbătă, 15 august (10.00-12.30), publicul poate asista pe faleza Dunării la ceremonia militară și secvențele exercițiului FNR 26.10. Seara se încheie cu retragerea cu torțe în zona Prefecturii.

La Tulcea, antrenamentul are loc joi, 13 august, Ziua Recunoștinței este marcată vineri, 14 august (ora 09.00), la Cimitirul Eroilor, iar sâmbătă, 15 august, de la ora 10.00, pot fi urmărite secvențele fluviale ale exercițiului demonstrativ.

La Galați, sâmbătă, 15 august, de la ora 17.00, pe faleza Dunării, va avea loc ceremonia dedicată Zilei Marinei, urmată de secvențe de antrenament și parada navelor.

La București, sâmbătă, 15 august (09.00-10.00), la Monumentul Eroilor Marinari din Parcul „Regele Mihai I” (fostul Herăstrău), va fi organizată o ceremonie militară și religioasă.

 

Trimite:

Alte știri:

USR se opune învestirii Guvernului PSD – Luca Niculescu: decizie unanimă

    Lavinia SICLITARU   USR a decis să se opună învestirii Guvernului PSD – Luca Niculescu. Comitetul Politic al partidului a adoptat hotărârea în unanimitate, vineri, 16 octombrie 2026, potrivit unui comunicat de presă. Parlamentarii USR vor vota, așadar, împotriva învestirii Executivului. Liderul formațiunii, Dominic Fritz, a anunțat că

Florin Mitroi, după întâlnirea cu Raed Arafat: 12 posturi de medici și 14 de asistenți pentru UPU Constanța, în etapă decisivă din săptămâna viitoare

    Infopolitica   Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a anunțat că a avut o întâlnire de lucru cu dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne și șef al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), dedicată suplimentării personalului din Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.