Lavinia SICLITARU
Deputatul PSD Daniel Georgescu a lansat un atac la adresa Guvernului condus de Ilie Bolojan, în contextul opririi controlate a Unității 2 de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă.
Parlamentarul susține că măsurile adoptate de autorități nu au reușit să prevină agravarea situației energetice generate de scăderea accentuată a nivelului Dunării.

„În drum spre casă. Trec Dunărea și, puțin mai departe, Cernavodă. Acum câteva zile, Miruță și Buzoianu ne anunțau triumfători centimetrii câștigați după detonări și scufundarea barjelor. Ni se spunea că Unitatea 2 mai poate funcționa”, a transmis Daniel Georgescu.

Potrivit informațiilor oficiale comunicate de Nuclearelectrica, Unitatea 2 de la Cernavodă urmează să fie oprită controlat joi, 13 august, începând cu ora 7:00, din cauza nivelului foarte scăzut al Dunării și a prognozelor hidrologice nefavorabile.
Reactorul ar urma să ajungă la putere zero și să fie deconectat de la Sistemul Energetic Național în jurul prânzului.

„Dunărea continuă să scadă”
Deputatul PSD afirmă că realitatea a contrazis mesajele optimiste transmise în urmă cu câteva zile de reprezentanții autorităților.
„Astăzi, realitatea i-a ajuns din urmă. Dunărea continuă să scadă, iar Unitatea 2 se pregătește de oprire. Eșec pe toată linia”, a declarat Daniel Georgescu.
Parlamentarul i-a criticat nominal pe ministrul Economiei, Radu Miruță, pe deputata Diana Buzoianu și pe premierul Ilie Bolojan, acuzându-i că au apelat la „improvizații”, explicații și propagandă în locul unei politici energetice coerente.
Unitatea 2 asigură aproximativ 10% din producția de energie electrică a României, iar oprirea sa va crește necesarul de importuri și presiunea asupra Sistemului Energetic Național. Ministerul Energiei susține însă că deficitul va putea fi acoperit prin surse alternative și importuri și exclude, în acest moment, riscul unui blackout național.
PSD invocă solicitarea de sprijin european
Daniel Georgescu a amintit că PSD a solicitat anterior identificarea unor soluții pentru evitarea unei crize energetice și a făcut referire la demersul europarlamentarului Victor Negrescu către Comisia Europeană.
„PSD a cerut soluții înainte să ajungem aici. Victor Negrescu a solicitat oficial Comisiei Europene activarea mecanismelor europene de urgență pentru sprijinirea României”, a afirmat deputatul.

România a cerut sprijinul instituțiilor europene în contextul secetei severe și al debitelor extrem de scăzute ale Dunării.
La Bruxelles au fost analizate măsuri de coordonare și solidaritate energetică pentru România, Ungaria și Slovenia, inclusiv posibilitatea asigurării energiei prin rețeaua europeană în perioadele cu cerere ridicată.
„Nu închizi ce ai până nu ai pus altceva în loc”
În finalul mesajului său, deputatul PSD a criticat și politicile de închidere a unor capacități de producție și a cerut o strategie energetică bazată pe siguranța alimentării.
„Iar acum Guvernul Bolojan ajunge să ceară sprijin european și să redescopere necesitatea capacităților energetice pe care PNL și USR voiau să le închidă. Nu închizi ce ai până nu ai pus altceva în loc!”, a transmis Daniel Georgescu.
Între timp, ministerul Energiei le solicită atât consumatorilor casnici, dar mai ales companiilor și instituțiilor publice să reducă voluntar consumul de energie în intervalul de vârf 19:00–23:00, până la 31 august 2026, pe fondul situației energetice dificile.

