joi, 17 septembrie 2026

Senatorul Remus Negoi (USR): Admiterea la liceu trebuie să se bazeze pe merit, nu pe posibilitatea de a face pregătire suplimentară

 

 

Lavinia SICLITARU

 

Senatorul USR de Constanța, Remus Negoi, președintele organizației județene USR Constanța, critică sistemul de admitere paralelă la liceu și anunță că formațiunea politică a depus în Parlament un proiect de lege pentru abrogarea actului normativ care permite această formă de selecție.

USR s-a opus încă din 2023 introducerii admiterii paralele, argumentând că aceasta poate accentua diferențele dintre elevi și poate transforma accesul la pregătire suplimentară într-un avantaj important pentru admiterea la liceele dorite.

„Admiterea la liceu trebuie să se bazeze pe merit, nu pe posibilitatea de a face pregătire suplimentară”, transmite Remus Negoi.

Două probe suplimentare după Evaluarea Națională

Potrivit senatorului USR, după susținerea Evaluării Naționale, elevii ar putea fi puși în situația de a susține încă două probe pentru a ocupa unul dintre locurile scoase la concurs de anumite licee.

În opinia lui Remus Negoi, un asemenea sistem riscă să creeze noi inegalități în educație și să îi dezavantajeze tocmai pe elevii cu rezultate foarte bune care provin din familii cu posibilități financiare reduse.

„Evaluarea Națională și repartizarea computerizată oferă o regulă comună pentru toți elevii. În schimb, pregătirea pentru examene diferite, organizate pentru fiecare liceu, poate transforma accesul la meditații și sprijinul educațional de acasă într-un avantaj decisiv”, susține senatorul constănțean.

USR cere revenirea la un sistem unitar de admitere

USR consideră că admiterea la liceu trebuie să se desfășoare după reguli cât mai clare și echitabile pentru toți elevii, fără ca posibilitățile financiare ale familiei să influențeze decisiv șansele de acces la un anumit liceu.

„Nu putem construi un sistem educațional echitabil dacă șansele unui copil depind de veniturile familiei sale”, afirmă Remus Negoi.

Proiectul depus de USR în Parlament urmărește abrogarea prevederilor care permit admiterea paralelă, partidul susținând că Evaluarea Națională și repartizarea computerizată trebuie să rămână mecanismele care asigură o competiție unitară și transparentă pentru elevii care termină gimnaziul.

Trimite:

Alte știri:

Consiliul Local Constanța se întrunește în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi, transportul metropolitan, stadionul și bulevardul Madrid

  Lavinia SICLITARU Consiliul Local al municipiului Constanța se întrunește în ședință extraordinară online, luni, 21 septembrie 2026, de la ora 14:00, cu trei proiecte de hotărâre inițiate de primarul Vergil Chițac: cofinanțarea pentru stadionul „Gheorghe Hagi”, aprobarea documentației și a cheltuielilor locale pentru bulevardul Madrid (zona Tomis Plus, programul

Sesiunea Științifică Internațională „Pontica” – ediția a 59-a

    Lavinia SICLITARU   Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, organizează în perioada 24-26 septembrie 2026, alături de Centrul de Studii ale Civilizațiilor Mării Negre și Facultatea de Istorie și Științe Politice a Universității „Ovidius” din Constanța, cea de-a 59-a ediție a Sesiunii

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.