Lavinia SICLITARU
O licitație publică de aproape 19 milioane de lei, organizată de societatea municipală Confort Urban SRL Constanța pentru valorificarea deșeurilor inerte din construcții, a ajuns pe rolul Curții de Apel Constanța.
Miza nu e doar una administrativă: firma desemnată câștigătoare a procedurii, U.C.G. Construcții Ecologice SRL, este în prezent cercetată penal într-un dosar privind îngroparea ilegală de deșeuri, iar administratorul ei a fost reținut de procurori în această săptămână și ulterior plasat sub control judiciar.
Ce s-a întâmplat la CNSC
Procedura de licitație deschisă, online, viza contractul de lucrări „Valorificarea deșeurilor inerte din construcții”, cu o valoare estimată de 18.870.000 de lei, iar termenul limită de depunere a ofertelor a fost 23 martie 2026. La finalul procedurii, U.C.G. Construcții Ecologice SRL a fost declarată câștigătoare, iar Oil Depol Service SRL a ocupat locul al doilea.
Nemulțumită de rezultat, firma Feromin SRL a depus, pe 22 mai 2026, o contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), prin care a cerut anularea raportului procedurii și reluarea evaluării ofertelor celor doi concurenți clasați pe primele locuri.
Prin Decizia nr. 2316/C10/2008 din 17 iulie 2026, CNSC a respins contestația formulată de Feromin SRL ca nefondată, respingând totodată și cererea privind cheltuielile de judecată. Consiliul a admis, în același timp, cererile de intervenție depuse atât de U.C.G. Construcții Ecologice SRL, cât și de Oil Depol Service SRL, ambele susținând menținerea rezultatului procedurii.
Dosarul ajunge la Curtea de Apel Constanța
Nemulțumită de soluția CNSC, Feromin SRL a depus plângere la Curtea de Apel Constanța împotriva Deciziei nr. 2316/C10/2008. Dosarul, înregistrat cu numărul 426/36/2026, a fost înregistrat pe rolul instanței pe 6 august 2026, la Secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza se judecă în prezent în complet CV (3) / C4 FAP. Un prim termen a avut loc pe 13 august 2026, când instanța a amânat cauza pentru 17 septembrie 2026, motivând lipsa dosarului administrativ transmis de CNSC. Părțile în proces sunt Feromin SRL (reclamant) și Confort Urban SRL, Oil Depol Service SRL și U.C.G. Construcții Ecologice SRL (pârâți/intervenienți).
Firma câștigătoare, în centrul unui dosar penal privind deșeurile
Dincolo de disputa administrativă, numele U.C.G. Construcții Ecologice SRL a devenit cunoscut publicului în ultimele săptămâni dintr-un cu totul alt motiv. Societatea, cu sediul în satul Culmea, județul Constanța, este cercetată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru colectarea, transportul și valorificarea ilegală de deșeuri, precum și pentru îngroparea și ascunderea unor categorii de deșeuri pentru care nu deținea autorizație. Ancheta vizează perioada 2024 – 12 mai 2026.
Potrivit minutei Judecătoriei Sectorului 5 București, instanța a admis, pe 7 august 2026, propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (dosar penal nr. 2817/210/P/2026), prin care U.C.G. Construcții Ecologice SRL este cercetată pentru colectarea, transportul sau valorificarea de deșeuri și pentru îngroparea, abandonarea sau ascunderea acestora, fapte prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. b, f și h din O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor.
Măsurile dispuse, valabile pentru 60 de zile – de la 7 august la 5 octombrie 2026, inclusiv – interzic firmei încheierea de noi contracte sau acte adiționale privind operațiuni cu deșeuri, precum și emiterea documentelor financiar-contabile aferente (facturi, tichete de cântar, avize de însoțire a mărfii). Instanța a interzis, totodată, orice excavare, sortare, concasare, colectare, cântărire, tratare, eliminare, valorificare, transport sau înstrăinare a deșeurilor pe amplasamentul de 4 hectare al firmei din satul Culmea, orașul Ovidiu – singura excepție fiind activitatea de igienizare, desfășurată în prezența poliției. Firmei i-a fost impusă și o cauțiune de 250.000 de lei. Încheierea poate fi contestată în 24 de ore de la comunicare.
Încheierea putea fi contestată în termen de 24 de ore de la comunicare, iar firma a folosit această cale: pe 10 august 2026, prin administratorul Constantin Uda, U.C.G. Construcții Ecologice SRL a depus contestație împotriva măsurii preventive. Până la această oră, nu există informații dacă instanța de control a fixat deja termen sau a pronunțat o soluție.
Menționăm că pe 18 august 2026, administratorul firmei, Constantin Uda, a fost reținut de procurorii Parchetului General, iar pe 19 august a fost plasat sub control judiciar.
Legătura cu dosarul procurorilor arestați
U.C.G. Construcții Ecologice SRL este deținută în cote egale, de câte 50%, de Constantin Uda și de Monica Ștefan. Aceasta din urmă este fosta soție a lui Gigi Valentin Ștefan, fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, aflat el însuși în arest preventiv într-un alt dosar penal, alături de procurorul Teodor Niță.
Numele firmei mai apăruse anterior în legătură cu dosarul celor doi procurori, fără însă ca acest contract – cel care face obiectul plângerii de la Curtea de Apel – să fie parte a anchetei penale respective.
Ce urmează
Următorul termen în dosarul de la Curtea de Apel Constanța este stabilit pentru 17 septembrie 2026. Până atunci, rămâne de văzut dacă instanța va menține decizia CNSC prin care Feromin SRL a pierdut contestația, sau dacă va dispune reluarea procedurii de evaluare a ofertelor – într-un context în care compania desemnată câștigătoare se confruntă, în paralel, cu o anchetă penală și o interdicție temporară de activitate.
Organele de urmărire penală precizează că punerea în mișcare a acțiunii penale nu înfrânge principiul prezumției de nevinovăție.
NOTĂ: În continuare puteți consulta decizia CNSC nr. 2316/C10/2008

