Lavinia SICLITARU
UPDATE:
Partidul Social Democrat a adoptat, la Sinaia, o rezoluție prin care propune zece priorități naționale pentru un eventual guvern care să rămână în funcție timp de 24 de luni. Documentul este prezentat ca un acord deschis celorlalte partide parlamentare, sindicatelor, patronatelor, administrațiilor locale și societății civile.
PSD susține că România are nevoie de obiective comune și de un executiv evaluat în funcție de rezultatele obținute, nu doar de formula politică. Social-democrații afirmă că orice măsură ar trebui să precizeze sursa finanțării, beneficiarii, cei care suportă costurile, instituția responsabilă și riscurile de eșec.
Rezoluția pornește de la o evaluare critică a situației actuale. PSD invocă sondaje potrivit cărora, în august 2026, 90,5% dintre respondenți considerau că România merge într-o direcție greșită, 75% apreciau că economia s-a înrăutățit, iar 58% spuneau că trăiesc la limita strictului necesar.
Cele 10 priorități ale PSD
1. Refacerea sistemului energetic și valorificarea resurselor
Prima prioritate vizează modernizarea și conectarea sistemului energetic național, precum și valorificarea resurselor României. PSD consideră că fragmentarea sistemului, investițiile amânate și schimbarea frecventă a regulilor se reflectă în costurile suportate de consumatori.
2. Securitatea națională, apărarea și industria de profil
PSD propune o abordare integrată a riscurilor militare, economice, informaționale și cibernetice. Social-democrații susțin că investițiile în apărare trebuie să contribuie și la dezvoltarea industriei românești, inclusiv prin mentenanță, furnizori locali și acces la tehnologie.
3. Reindustrializare, capital productiv și finanțare pentru dezvoltare
Partidul vrea prioritizarea unor domenii precum energia, industria de apărare, procesarea agroalimentară, producția de materiale, tehnologia, industria farmaceutică, infrastructura digitală și economia circulară.
4. Colectare corectă, combaterea fraudei și disciplină bugetară
Combaterea fraudei fiscale și îmbunătățirea colectării sunt considerate esențiale pentru reducerea presiunii asupra contribuabililor corecți. PSD propune reformarea instituțiilor responsabile de colectare și consolidarea disciplinei bugetare.
5. Reforma statului și servicii publice funcționale
PSD susține că reforma administrației trebuie să pornească de la stabilirea clară a rolului statului, nu doar de la desființarea unor posturi. Social-democrații vor reducerea risipei, management mai eficient și digitalizarea administrației.
6. Muncă, venituri, coeziune socială și demografie
Partidul propune creșterea veniturilor în raport cu productivitatea și calificarea, consolidarea negocierii colective și măsuri pentru persoanele vulnerabile. PSD include și demografia între priorități, prin reducerea costurilor care îi determină pe români să amâne întemeierea unei familii sau să plece din țară.
7. Educație, sănătate, competențe și cercetare
Printre propuneri se numără măsuri pentru reducerea analfabetismului și îmbunătățirea accesului la educație în comunitățile vulnerabile. În sănătate, PSD susține un management bazat pe dialog cu personalul medical. Rezoluția include și utilizarea inteligenței artificiale în guvernare și integrarea cercetării în proiectele majore.
8. Agricultură, alimente românești, irigații și dezvoltare rurală
PSD consideră apa o resursă strategică și susține investițiile în irigații. Social-democrații afirmă că dezvoltarea rurală trebuie să însemne mai mult decât acordarea de subvenții și să includă economie locală, servicii publice, conectivitate și administrații capabile să transforme finanțarea în proiecte.
9. Infrastructură și investiții strategice
Autostrăzile, căile ferate, porturile, Dunărea, spitalele, școlile, rețelele energetice, infrastructura digitală și mobilitatea militară ar urma să fie analizate într-o strategie comună. PSD propune și o evaluare a PNRR, în perspectiva investițiilor europene care vor începe din 2027.
10. România europeană și euroatlantică
Ultima prioritate vizează consolidarea relației României cu Uniunea Europeană și Statele Unite, precum și continuarea demersurilor pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD).
PSD susține că cele zece obiective ar trebui să reprezinte baza unui acord politic pentru următorii doi ani. Partidul precizează însă că fiecare formațiune își păstrează identitatea și pozițiile pe celelalte teme politice.
Știrea inițială
Liderii Partidului Social Democrat se strâng luni, 31 august, la Sinaia, pentru o ședință de partid de o amploare rar întâlnită în ultimii ani.
Toți parlamentarii PSD, alături de liderii de filiale din întreaga țară, sunt convocați cu o zi înainte de deschiderea sesiunii parlamentare de toamnă.
Pe agenda întâlnirii se află un subiect esențial pentru viitorul politic al țării: strategia partidului pentru formarea unei noi majorități parlamentare, care să susțină învestirea unui nou Guvern.
Discuția vine la aproape patru luni de la căderea Cabinetului Bolojan, demis printr-o moțiune de cenzură depusă în comun de PSD și AUR.
Cum se desfășoară ședința
Conform programului, reuniunea are loc în două etape. Consiliul Politic Național al PSD se întrunește începând cu ora 11:00, urmând ca de la ora 15:00 să aibă loc și reuniunea Grupurilor Parlamentare ale partidului.
Practic, liderii de la nivel central și cei din teritoriu, dar și parlamentarii aleși, vor discuta pe rând atât linia politică a partidului, cât și pozițiile pe care social-democrații le vor adopta în Parlament.
Pe lângă strategia privind formarea unei noi majorități, la Sinaia se stabilesc și prioritățile legislative ale partidului pentru noua sesiune parlamentară, care începe marți.
Contextul politic în care are loc reuniunea
Întâlnirea de la Sinaia nu este întâmplătoare. Președintele Nicușor Dan urmează să înceapă marți consultări cu liderii partidelor, cu scopul de a face, până la finalul săptămânii viitoare, a treia desemnare de prim-ministru – după eșecurile înregistrate anterior cu Eugen Tomac și Adrian Veștea.
Potrivit informațiilor disponibile, prima variantă luată în calcul de șeful statului este numirea unui premier independent, fără apartenență politică.
Un eventual guvern condus de un premier independent ar urma să se bazeze, potrivit acelorași surse, pe sprijinul atât al PSD, cât și al UDMR, la care s-ar adăuga voturile grupurilor parlamentare UPR și PACE, precum și aproximativ 10 voturi din tabăra PNL nemulțumită de fostul premier Bolojan.
Miniștrii ar urma să rămână numiri politice, însă președintele își dorește să aibă un cuvânt de spus la două portofolii-cheie: Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Apărării Naționale.
În acest cadru, poziția pe care o va adopta PSD la Sinaia devine decisivă: fără sprijinul social-democraților, orice variantă de guvernare – indiferent cine ar fi propus la Palatul Victoria – riscă să rămână fără majoritate în Parlament.

