Lavinia SICLITARU
- Pe Google, hotelul are în prezent un punctaj de 3,1 din 5, din peste 800 de recenzii.
În recenziile publicate în această vară apar în mod repetat nemulțumiri legate de mâncare, curățenie, organizarea meselor, camere, personal și serviciile oferite.
O turistă care a lăsat o recenzie în urmă cu aproximativ o lună spune că nu ar reveni la hotel și reclamă lipsa personalului, de la recepție până la serviciile de curățenie. Aceasta afirmă că singurul aspect pozitiv al sejurului a fost mâncarea, despre care spune că era proaspătă, dar în cantitate redusă.
O altă turistă a acordat hotelului o singură stea, descriind experiența drept una „dezolantă”. Recenzia este însoțită de fotografii în care sunt prezentate probleme reclamate în zona băii.

Reclamații privind mâncarea și vesela
Și pe platformele de rezervări apar recenzii negative publicate în lunile iunie, iulie și august 2026.
Pe Direct Booking, un turist cazat la sfârșitul lunii iulie a acordat hotelului 3,9 din 10 și a reclamat dimensiunea camerei, problemele balconului, lipsa locurilor de parcare, aglomerația de la plajă și, în special, serviciile de masă.

„Mâncarea fără gust, ba nu era masă, ba nu mai erau tacâmuri, farfurii”, a scris acesta în recenzie.
O altă recenzie, publicată pe 17 august 2026, a primit 2,7 din 10. Turista reclamă, printre altele, probleme de curățenie, miros de igrasie, lipsa aerisirii în baie, condițiile de la restaurant și modul în care erau spălate vasele.

Într-o altă recenzie din 12 iulie, un turist afirmă că mâncarea era „foarte slabă calitativ și uneori veche” și reclamă faptul că vasele nu ar fi fost spălate suficient în anumite zile.

Tot în iulie, un alt turist a reclamat mâncarea, vesela și lipsa personalului, acordând doar 4,9 din 10 hotelului.
Probleme reclamate și la curățenie
Nemulțumirile nu se referă doar la alimentație. Turiștii reclamă și curățenia camerelor, băile, mobilierul și întreținerea hotelului.

Un turist cazat la începutul lunii iulie a acordat 3,9 din 10, reclamând inclusiv lipsa curățeniei în cameră și probleme ale serviciilor.

Într-o altă recenzie din 1 iulie, un turist a scris că serviciile de curățenie și cele de la masă au fost foarte slabe, menționând că mâncarea se epuiza rapid și nu era completată, iar pentru curățenie și schimbarea prosoapelor a fost nevoie să insiste.
Nu toate recenziile sunt negative
Hotelul are și turiști care au lăsat recenzii favorabile în această vară. Pe TripMe, de exemplu, hotelul are 9,0 din 10 din 49 de recenzii verificate, iar unele dintre acestea laudă amplasarea, personalul, curățenia și mâncarea.
Și pe alte platforme apar evaluări foarte bune. Tocmai de aceea, recenziile trebuie privite ca opinii și experiențe individuale ale turiștilor, nu ca dovezi că problemele reclamate în aceste comentarii au legătură cu incidentul medical de la hotel.
Controlul Protecției Consumatorilor
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța s-a sesizat și a efectuat un control după incidentul medical din 1 septembrie.

Inspectorii au aplicat patru sancțiuni în valoare totală de 100.000 de lei, au dispus oprirea temporară a prestării serviciilor și au propus suspendarea activității pentru șase luni.
Totodată, au fost retrase de la consum 523,665 de kilograme de alimente depozitate neconform.
Controlul nu s-a putut realiza și în partea hotelieră, deoarece mulți dintre turiști se odihneau sau se recuperau după episodul care a condus la alterarea stării de sănătate, a precizat șeful CJPC, Horia Constantinescu.

CJPC a dispus și rambursarea sumelor achitate de consumatorii spitalizați și de aparținătorii sau membrii grupului acestora.
Pentru ceilalți turiști, aceștia pot solicita fie banii achitați pentru masă, fie contravaloarea întregului sejur, potrivit declarației șefului CJPC Constanța, Horia Constantinescu.
Bilanțul final al intervenției de la Saturn: 58 de persoane asistate medical, dintre care 6 au ajuns la spital

47 de adulți și 11 minori au fost asistați medical, 6 persoane fiind transportate la spital, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.
ISU Dobrogea a anunțat activarea PLANULUI ROȘU de Intervenție, marți, începând cu ora 20.28, după ce mai multe persoane cazate într-un hotel din stațiunea Saturn au acuzat o stare de rău.

Un apel la 112 a semnalat faptul că aproximativ 30 persoane acuză stare de rău, iar având în vedere numărul mare de persoane implicate, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Pentru gestionarea eficientă a situației, au fost trimise la fața locului o autospecială de stingere, 3 autospeciale pentru transport personal și victime multiple, 3 microbuze, 1 ambulanță SMURD și 4 ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.
Important: recenziile negative publicate online sunt reclamațiile și opiniile turiștilor și nu stabilesc, prin ele însele, cauza incidentului medical. Aceasta este o chestiune care trebuie stabilită de autoritățile competente.
Citește și:
UDPATE: Plan Roșu de Intervenție activat în stațiunea Saturn, după ce 30 de persoane dintr-un hotel au acuzat stări de rău
Hotelul Neko din Saturn, sancționat de Protecția Consumatorilor după ce zeci de turiști au avut nevoie de îngrijiri medicale

