Lavinia SICLITARU
Protestul desfășurat marți în Piața Victoriei a degenerat, potrivit Jandarmeriei Capitalei, după ce un grup de manifestanți a trecut la acte de violență împotriva forțelor de ordine. Purtătorul de cuvânt al instituției a confirmat că două autospeciale ale Jandarmeriei au fost avariate în timpul incidentelor.

Reprezentantul Jandarmeriei a explicat, într-o intervenție la Antena 3, că protestatarii au aruncat cu diverse obiecte găsite la fața locului, bucăți de bordură, pietre și bâte, spre jandarmi.

Potrivit acestuia, printre cei afectați s-au numărat și persoane care nu aveau nicio legătură cu adunarea publică, ale căror bunuri au fost, de asemenea, distruse. Iacob a precizat că autoritățile încearcă să separe grupurile violente de restul manifestanților, dar reușita acestui demers depinde și de cooperarea protestatarilor pașnici.
În urma confruntărilor, 24 de persoane au necesitat îngrijiri medicale. Jurnaliști aflați în zonă au surprins momentul în care un grup de manifestanți a încercat, fără succes, să răstoarne una dintre mașinile Jandarmeriei.
Potrivit Jandarmeriei, până la momentul declarațiilor, 29 de protestatari violenți fuseseră reținuți și conduși la secțiile de poliție. Oficialul a menționat că forțele de ordine au fost nevoite să folosească substanțe iritant-lacrimogene pentru a extrage persoanele care refuzau să coopereze, aceștia urmând să fie sancționați contravențional, unii dintre ei riscând și dosare penale.

Reprezentantul Jardarmeriei a subliniat că protestul nu a fost unul legal sau asumat de vreun organizator, motiv pentru care autoritățile nu au avut cu cine negocia condițiile de siguranță ale participanților.

