Lavinia SICLITARU
În România, există o formulă care apare aproape invariabil atunci când un politician este anchetat: „Este un dosar politic”. Uneori, acuzația poate avea o bază reală și trebuie verificată. Alteori, este doar o strategie de apărare, menită să mute discuția de la fapte la presupusele intenții ale procurorilor.
Declarația primarului Vergil Chițac, potrivit căreia DNA Constanța ar fi început din nou să facă dosare politice, intră în această zonă sensibilă. Edilul nu a vorbit despre o simplă bănuială, ci despre o senzație care ar deveni „din ce în ce mai mult o certitudine”. O astfel de afirmație nu poate fi tratată ca o remarcă oarecare. Ea pune sub semnul întrebării activitatea unei instituții judiciare și transmite publicului mesajul că ancheta în cazul fostului șef al Poliției Locale, Ionuț Dumitru, ar fi motivată politic.
Numai că o acuzație atât de gravă are nevoie de mai mult decât de nemulțumirea unei persoane cercetate sau a unui primar care își apără un subordonat. Are nevoie de probe.
Dosarul și apărarea politică
Ionuț Dumitru a fost trimis în judecată de DNA într-un dosar în care este acuzat că ar fi eliminat din evidențe 60 de procese-verbale de contravenție. Potrivit procurorilor, amenzile nu ar mai fi ajuns la organele fiscale pentru executare, iar bugetul local ar fi fost prejudiciat. În luna mai, Consiliul Local Constanța s-a constituit parte civilă în dosar.
Este important să precizăm: trimiterea în judecată nu înseamnă condamnare. Ionuț Dumitru beneficiază de prezumția de nevinovăție, iar instanța este cea care va decide dacă acuzațiile sunt întemeiate.
Dar prezumția de nevinovăție nu înseamnă că dosarul este automat un abuz. Nu înseamnă că procurorii trebuie considerați vinovați pentru că au anchetat un director al unei instituții publice. Și nu înseamnă că orice critică adusă anchetei poate fi transformată în dovada unei conspirații politice.
Primarul susține că sumele respective nu trebuiau încasate, deoarece pentru acele fapte fuseseră deja aplicate amenzi. Este un argument care trebuie analizat juridic, nu doar politic. Dacă amenzile erau greșite sau nelegale, existau proceduri prin care puteau fi contestate sau anulate. Întrebarea esențială este dacă directorul Poliției Locale avea dreptul să dispună, din proprie inițiativă, scoaterea lor din circuitul executării.
Această întrebare nu poate fi rezolvată prin declarații de presă.
O contradicție care trebuie explicată
Există o contradicție pe care administrația locală trebuie să o lămurească. Primarul spune că prejudiciul nu ar fi real sau că sumele nu trebuiau încasate. În același timp, Consiliul Local, instituție aflată în centrul administrației municipale, a decis ca Primăria să se constituie parte civilă în dosarul DNA.
Dacă nu există prejudiciu, de ce cere municipalitatea despăgubiri? Dacă există un prejudiciu, de ce este minimalizat public? Dacă amenzile nu trebuiau încasate, cine a stabilit acest lucru și în baza cărei prevederi legale?
Acestea nu sunt întrebări ostile. Sunt întrebări normale într-o administrație care gestionează bani publici. Iar faptul că dosarul îl vizează pe un om considerat de primar „profesionist” nu poate înlocui răspunsurile juridice.
Un funcționar poate fi competent și, în același timp, poate greși. Poate fi apreciat profesional și totuși să fi depășit limitele atribuțiilor sale. De aceea, reputația unei persoane nu poate reprezenta nici probă de nevinovăție, nici probă de vinovăție.
Comparația cu Andrei Talpeș
Vergil Chițac a comparat ancheta lui Ionuț Dumitru cu dosarul fostului director al CSM Constanța, Andrei Talpeș. Primarul susține că, în cazul lui Talpeș, prejudiciul s-ar ridica la câteva milioane de lei și ar fi fost constatat de Direcția de Audit a Primăriei și de Curtea de Conturi. În schimb, spune edilul, dosarul lui Dumitru a avansat rapid, în timp ce cel al lui Talpeș ar fi rămas blocat.
Este o observație care merită discutată. Orice întârziere nejustificată într-o anchetă privind bani publici afectează încrederea cetățenilor. Procurorii trebuie să explice, în limitele legii, de ce unele cauze avansează și altele stagnează.
Dar comparația dintre dosare nu poate demonstra singură că unul dintre ele este politic. Două dosare nu sunt identice doar pentru că se referă la persoane aflate în funcții de conducere. Au probe diferite, documente diferite și trasee procedurale diferite. Un dosar poate avansa mai repede pentru că este mai simplu de instrumentat, iar altul poate dura din cauza numărului de acte și persoane implicate.
Dacă există suspiciuni concrete de tratament preferențial, ele trebuie prezentate cu date și dovezi. Altfel, comparația rămâne un argument politic, nu unul juridic.
Istoria nu trebuie ignorată
Declarațiile primarului trebuie puse și în contextul dosarelor în care acesta a fost vizat în trecut. Un dosar privind plăți pentru spații verzi a fost clasat în ianuarie 2024. Într-o altă cauză, cunoscută drept dosarul „bărcilor de pe Siutghiol”, structura centrală a DNA a infirmat soluția procurorilor și a dispus refacerea dosarului, iar Chițac a scăpat de calitatea de inculpat.
Aceste lucruri îi dau primarului dreptul să spună că a avut experiențe neplăcute cu anchetele DNA. Îi dau dreptul să critice ceea ce consideră a fi fost un abuz. Nu îi dau însă automat dreptate atunci când acuză întreaga structură teritorială de fabricarea unor dosare politice.
Mai mult, trecutul său personal face ca declarația să fie privită inevitabil și prin filtrul interesului propriu. Când un politician critică o instituție care l-a anchetat, există riscul ca publicul să vadă nu o analiză a sistemului, ci o reacție de apărare.
Asta nu înseamnă că primarul trebuie redus la tăcere. Înseamnă că afirmațiile sale trebuie verificate cu aceeași rigoare cu care sunt verificate și afirmațiile procurorilor.
Procurorii nu sunt intangibili
A spune că acuzația de „dosar politic” trebuie susținută prin dovezi nu înseamnă că DNA trebuie protejată de orice critică. Dimpotrivă. DNA este o instituție publică și trebuie să accepte controlul public, juridic și profesional.
Procurorii pot greși. Pot interpreta greșit o situație. Pot construi un dosar care nu rezistă în instanță. Pot fi sancționați atunci când acționează cu rea-credință. Iar instanțele trebuie să verifice fiecare probă și fiecare argument.
Dar nici procurorii nu trebuie condamnați public înaintea judecătorilor. Dacă un dosar este slab, acest lucru trebuie demonstrat în camera preliminară sau în proces. Dacă acuzațiile nu se confirmă, instanța va pronunța soluția corespunzătoare.
Justiția nu se face la conferința de presă, în ședința Consiliului Local sau pe rețelele de socializare. Se face prin proceduri, probe și hotărâri motivate.
Când politicul apără administrația
Cazul lui Ionuț Dumitru ridică și o problemă mai largă: până unde poate merge sprijinul politic acordat unui funcționar public cercetat?
Un primar are dreptul să își apere echipa. Poate spune că are încredere în oamenii cu care lucrează. Poate contesta public ceea ce consideră nedrept. Dar administrația publică nu poate funcționa pe baza loialităților personale.
Atunci când un funcționar este trimis în judecată, instituția trebuie să respecte legea, chiar dacă primarul îl consideră profesionist. Suspendarea din funcție a lui Ionuț Dumitru a intervenit în urma trimiterii în judecată, conform regulilor aplicabile funcționarilor publici.
Această măsură nu reprezintă o condamnare. Este o consecință administrativă a situației juridice. A o prezenta drept o nedreptate absolută înseamnă a ignora faptul că instituțiile trebuie să protejeze și interesul public, nu doar cariera unei persoane.
Cuvintele au consecințe
Un primar nu este un simplu comentator al vieții publice. El conduce o administrație, reprezintă un oraș și are o responsabilitate majoră asupra modului în care cetățenii privesc instituțiile statului.
Atunci când spune că DNA face dosare politice, primarul poate alimenta neîncrederea în justiție. Dacă are dreptate, trebuie să prezinte dovezi. Dacă nu le are, trebuie să înțeleagă faptul că asemenea afirmații pot afecta instituția pe care o conduce și pot pune presiune asupra unei anchete aflate în curs.
Libertatea de exprimare îi permite să critice. Funcția pe care o ocupă îi cere însă să fie prudent. Un primar poate spune că un dosar este neclar, că anumite probe trebuie verificate sau că un caz avansează prea lent. Dar afirmația că procurorii fac „dosare politice” este o acuzație precisă, nu o figură de stil.
Într-o societate normală, orice acuzație de politizare a justiției trebuie investigată. Dar trebuie și probată. Altfel, ea rămâne un instrument prin care politicienii își mobilizează susținătorii și își protejează oamenii apropiați.
Cine decide?
În cazul lui Ionuț Dumitru, răspunsul nu îl va da nici DNA, nici primarul, nici presa. Îl va da instanța. Judecătorii vor trebui să stabilească dacă au existat fapte penale, dacă procurorii au administrat probe legal și dacă prejudiciul există.
Până atunci, există două principii care trebuie respectate simultan: Ionuț Dumitru beneficiază de prezumția de nevinovăție, iar DNA trebuie să își poată desfășura ancheta fără a fi condamnată politic înaintea pronunțării unei soluții.
În România, prea mulți politicieni își amintesc de independența justiției atunci când sunt anchetați și uită de ea atunci când anchetele îi vizează pe adversarii lor. Prea mulți confundă critica legitimă cu atacul la instituții și apărarea politică cu adevărul juridic.
Constanța nu are nevoie de un nou război între primărie și DNA. Are nevoie de răspunsuri. A existat sau nu un abuz? A existat sau nu un prejudiciu? Au fost sau nu anulate ilegal procese-verbale? Au fost procurorii corecți sau au acționat cu un scop politic?
La toate aceste întrebări trebuie să răspundă probele și instanța.
Până atunci, declarația primarului rămâne o acuzație gravă, dar nedovedită. Iar într-un stat de drept, o certitudine personală nu poate înlocui o probă!
