Textul publicat recent de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor fostei Securități pe pagina oficială de Facebook, oferă o imagine amplă și detaliată despre restricțiile severe privind libertatea de circulație în România comunistă, accentuând controlul strict asupra deplasărilor în străinătate, atât pentru civili, cât și pentru cadre militare.
Se detaliază normele metodologice din 1988, care prevedeau urmărirea și controlul persoanelor care călătoreau temporar în afara țării, cu accent pe prevenirea refuzului revenirii în țară. Controlul era extins și asupra celor care încercau să emigreze ilegal.
Pentru militari, regulile erau mult mai rigide, deplasările în interes personal fiind permise doar cu aprobări foarte stricte din partea conducerii ministerului de interne.
Orice legătură cu rude sau cunoscuți care fugiseră în străinătate putea duce la pierderea locului de muncă, fiind considerată lipsă de patriotism. Libertatea de circulație era, în fapt, aproape interzisă, supravegherea transformându-se în cenzură și restricție severă.
Aceasta reflectă modul în care regimul comunist controla nu doar teritoriul intern, ci și mobilitatea cetățenilor, pentru a preveni orice contact cu „Occidentul decadent” și pentru a descuraja orice tentativă de evadare din România socialistă
„ În ultima decadă a regimului comunist, circulaţia liberă şi neîngradită a persoanei rămăsese un vis frumos pentru majoritatea românilor. Unii au plătit scump acest vis, uneori chiar cu viața, aventurându-se să treacă ilegal graniţa româno-iugoslavă sau româno-maghiară.
Regimul comunist nu concepea ca un cetăţean trăitor în „raiului comunist” și-ar fi dorit să ajungă în „vestul decadent”. Pentru activul de stat şi de partid, pentru persoanele din sfera apropiată această posibilitatea exista. Artiştii, sportivii, oamenii de ştiinţă puteau ieşi din ţară doar în condiţii speciale, cu acordul organizaţiei de partid sau al organelor de securitate.
Pentru cei care apucaseră să îşi procure viza de călătorie în străinătate, dar întârziau sau refuzau să se mai întoarcă în ţară au fost create linii speciale de muncă ale Securității. Mai mult, regimul, prin intermediul protocoalelor de colaborare cu ţările vecine comuniste îşi extindea controlul și dincolo de granițele României socialiste. Cei întorși din drum erau anchetati, reţinuţi, supuşi oprobiului public în cadrul adunărilor obşteşti sau de partid sau deferiţi justiţiei.
Vă supunem atenţiei câteva reglementări interne al statului comunist, privind deplasările în străinătate atât pentru civili cât şi pentru militari. Libertatea de mişcare a cetăţenilor – o „banalitate” a zilelor noastre, nu era deloc de la sine înțeleasă în perioada comunistă.
Conform normelor metodologice ale Direcţiei pentru paşapoarte, evidenţa străinilor şi controlul frontierei din 26.10.1988 aprobate de ministru de interne Tudor Postelnicu:
„În vederea cunoaşterii cu operativitate şi raportării imediate a cazurilor de persoane plecate temporar în străinătate în cadrul turismului organizat, în interes particular, în vizită la rude, în cadrul micului trafic de frontieră /…/ cărora le-au expirat termene de şedere şi nu s-au înapoiat în ţară /…/ se va proceda după cum urmează:
- Pe linia turismului organizat
- Punctele de control treceri frontieră vor raporta zilnic Direcţiei, nominal cu datele cuprinse în tabelul anexă, toate persoanele care au călătorit în străinătate în cadrul grupurilor de turişti organizate /…/ şi nu s-au înapoiat în ţară. Totodată vor acţiona pentru obţinerea pe cât posibil de informaţii privind împrejurările în care persoanele s-au desprins de grupuri /…/.
- Direcţia, pe baza comunicărilor primite de la punctele de control va informa inspectoratele judeţene ale M.I. /…/ precum şi unităţile centrale de profil în vederea clarificării situaţiei lor.
- Referitor la călătoriile în interes particular.
Formaţiunile de paşapoarte din cadrul inspectoratelor judeţene ale M.I. vor ţine o evidenţă scadenţară a tuturor persoanelor cărora le-au acordat vize /…/raportând zilnic, nominal /…/ pe cele care nu s-au înapoiat în termenele de şedere aprobate.
Totodată vor raporta cazurile respective şefilor inspectoratelor judeţene ale M.I., iar Serv. Independent de paşapoarte al municipiului Bucureşti va informa şi unităţile centrale care au avizat deplasarea în străinătate, în vederea măsurilor impuse de fiecare caz în parte.
- În legătură cu călătoriile în cadrul micului trafic de frontieră.
Formaţiunile de paşapoarte de la inspectoratele judeţene vor raporta de îndată Direcţiei toate persoanele care călătoresc în cadrul micului trafic de frontieră şi nu s-au înapoiat în ţară în termenele stabilite. În acest scop vor instrui şefii posturilor de miliţie care gestionează permisele de mic trafic pentru a identifica cu operativitate şi a raporta imediat toate cazurile în care persoane din zona de responsabilitate nu s-au înapoiat la termen din călătoriile efectuate în cadrul micului trafic de frontieră. /…/.
- /…/
- Şefii inspectoratelor din judeţele de graniţă vor informa împuterniciţii de frontieră din trupele de Grăniceri despre persoanele rămase în ţările vecine, din grupuri turistice şi din cadrul micului trafic de frontieră pentru ca, la rândul lor, să transmită datele necesare împuternicitului de frontieră al statului riveran, în vederea depistării şi predării persoanelor respective.
- Sub directa coordonare şi îndrumare a şefilor inspectoratelor judeţene ale M.I., formaţiunile de paşapoarte vor acţiona pentru clarificarea deplină a situaţiei tuturor persoanelor plecate în străinătate şi care nu s-au înapoiat în ţară la expirarea termenului de şedere, procedând apoi la luarea în evidenţă a celor care au refuzat să revină în patrie. /…/.
- /…/
- Toate situaţiile de revenire sau de predare de către autorităţile statelor vecine prin împuterniciţii de frontieră vor fi raportate imediat Direcţiei de paşapoarte, de către punctele de control treceri frontieră şi comunicate inspectoratelor judeţene ale M.I. de pe raza căruia îşi au domiciliul cetăţenii în cauză , precum şi comandamentului acţiunii Alfa care va asigura potrivit programului special de măsuri ca organele competente să înceapă operativ cercetarea.
- Şefii inspectoratelor judeţene ale M.I. vor informa primii secretari ai comitetelor judeţene de partid sau după caz, primii secretari ai comitetelor judeţene ale U.T.C. despre persoanele care au călătorit temporar în străinătate în diferite scopuri şi au refuzat să se înapoieze în ţară, în vederea antrenării în mai mare măsură a organismelor democraţiei muncitoreşti revoluţionare şi a colectivelor de oameni ai muncii în prevenirea unor astfel de cazuri, iar pentru cei care sunt membrii de partid sau în nomenclatură, să se adopte măsurile statutare.
- În vederea coordonării şi executării unitare a prezentelor Norme-metodologice se constituie un colectiv permanent de lucru la Direcţia pentru paşapoarte /…/ va ţine evidenţa tuturor persoanelor care nu s-au înapoiat din străinătate la expirarea termenelor de şedere ori care, în cadrul acestor termene, au refuzat să revină în ţară, într-un registru centralizator în care va menţiona pe cei care au revenit în patrie, au fost predaţi de statele vecine prin împuterniciţi de frontieră ori au fost luaţi în evidenţă ca fugari. Direcţia pentru paşapoarte va prezenta zilnic sau ori de câte ori se impune situaţia nominală a eventualelor cazuri din rândul persoanelor care intră în nomenclatură, a familiilor sau rudelor acestora, pentru a fi prezentată nominal Biroului Comisiei de cadre a Comitetului central al P.C.R. /…/.”
Aşa cum era de aşteptat cadrele militare au „beneficiat” de condiţii mult mai stricte. Interesul personal, vizitele în scopul revederii familiilor separate, la prieteni sau pentru turism propriu-zis nu erau permise decât cu aprobarea conducerii ministerului de interne. În caz că doreau să meargă în ţările vestice, pentru fiecare subofiţer, dactilograf etc. trebuia aprobare strict de la ministru de interne. Din această perspectivă un concediu în Franța, de exemplu, nu era la îndemâna oricui.
Astfel, în noiembrie 1989, adjunctul ministrului de interne gen.-lt. C. Nuţă ordona şefilor de inspectorate judeţene şi Direcţiei de Paşapoarte, Evidenţa Străinilor şi Controlul Trecerii Frontierei luarea de măsuri pentru respectarea „la literă” a reglementărilor în această speţă, respectiv deplasarea în străinătate a cadrelor militare, a personalului civil dar şi a membrilor de familie. A fost invocat Ordinului M.I. 0685 din 01 iulie 1975, care prevedea: „deplasarea în străinătate, în interes personal a militarilor şi a personalului civil din unităţile M.I., precum şi a soţilor/soţiilor sau copiilor acestora aflaţi în întreţinere este admisă numai cu aprobarea prealabilă a ministrului, ministrului secretar de stat, adjuncţilor ministrului sau secretarilor de stat care coordonează activitatea unităţilor din care fac parte cadrele respective. Deplasarea în ţările capitaliste, se face numai cu aprobarea ministrului de interne. Rapoartele pentru obţinerea aprobărilor/…/ cu acordul scris al comandanţilor /…/dacă întrunesc condiţiile prevăzute de normele legale şi sunt temeinic justificate.”
Mai mult decât atât, se atrăgea atenţia şefilor de inspectorate „să nu mai promoveze nici un raport sau o lucrare pe această linie, numai în cazuri cu totul deosebite”. Practic şansa unor angajaţi a ministerului de interne să-şi vada rudele din străinătate sau să viziteze Parisul tindea spre zero. În plus, angajații din instituțiile militarizate erau în pericol să își piardă locurile de muncă dacă o persoană cunoscută, fie și rudă îndepărtată, reușea să fugă (sau să rămână) în străinătate. Era complet irelevant faptul că țineau sau nu legătura cu acele rude, că le cunoșteau sau nu planurile de fugă. „Lipsa de patriotism” a rudelor se răsfrângea automat asupra cadrelor militare (fie MapN sau MI). Aşa a fost înţeleasă în epocă libertatea de circulație, unul din drepturile fundamentale ale omului. Supravegherea însemna, de fapt, interzicere”.
Sursă: arhiva CNSAS
