
Statuile vivante aduc farmecul Parisului de altădată în centrul orașului
Lavinia SICLITARU Duminică, de la ora 19:00, strada Ștefan cel Mare devine scena spectacolului „Pe străzile Parisului”, un eveniment din cadrul seriei „Spectacole stradale cu statui vivante”. Publicul este invitat să descopere atmosfera Parisului secolului al XVII-lea, într-o reprezentație care îmbină teatrul, statuile vivante și animația stradală. Timp de o oră, centrul orașului va deveni un colț de Paris de altădată, unde personajele ies din tablou și își spun povestea chiar în mijlocul spectatorilor.






























































































































