Deputatul POT de Constanța, Maria Cernit, dovedește o lipsă totală de pregătire și atenție față de județul pe care pretinde că îl reprezintă, confundând localități și arătând astfel dezinteres cronic față de problemele reale ale cetățenilor.
Gestul ei de a transmite un mesaj de solidaritate către Săliștea, o localitate care nici măcar nu există în județul Constanța, pe TikTok, este nu doar o gafă penibilă, ci o dovadă clară că activitatea ei parlamentarǎ este mai degrabă pe sub radar, superficială și fără o legătură reală cu nevoile comunității.
În loc să fie un sprijin real pentru cei afectați de inundații, devine un exemplu trist al unor aleși care nu știu pe cine ar trebui să servească, confundându-și propria identitate cu cea a locuitorilor pe care pretind că îi reprezintă.
Județul Constanța s-a aflat miercuri, 8 octombrie a.c. sub cod roșu de ploi, iar localitatea Siliștea a fost complet izolată din cauza ploilor torențiale care au acoperit drumurile de acces, blocând circulația rutieră.
Echipele de intervenție au intervenit pentru deblocarea drumurilor și pentru restabilirea legăturii cu alte localități.
În localitatea Siliștea din județul Constanța, a avut loc o operațiune impresionantă de salvare în urma inundațiilor care au distrus gospodăriile.
Șase persoane au fost evacuate, printre care și doi copii.
Autoritățile au intervenit pentru salvarea unei bătrâne care era în pericol din cauza viiturii. În total, echipajele ISU au evacuat două locuințe și au asigurat sprijin persoanelor afectate, iar localitatea este momentan izolată din cauza acumulării de apă și revărsării unui canal colector.