vineri, 16 octombrie 2026

Primăria Constanța respinge acuzațiile: terenul de pe Bulevardul 1 Mai, atribuit legal, nu pentru parcare între blocuri

 

 

Primăria Municipiului Constanța respinge acuzațiile apărute recent în spațiul public, potrivit cărora ar fi atribuit un teren pentru amenajarea unei parcări în fața blocurilor SM 5 și SM 6, calificând aceste afirmații drept eronate și de natură să inducă în eroare opinia publică.

Reprezentanții instituției susțin că toate demersurile administrative au fost realizate cu respectarea strictă a legislației în vigoare, în baza unei hotărâri judecătorești definitive, respectiv Decizia civilă nr. 157/A/16.06.2017 a Curții de Apel Galați.

Potrivit Primăriei, certificatul de urbanism și autorizația de construire pentru imobilul din Bulevardul 1 Mai nr. 44 au fost emise conform Legii nr. 50/1991 și nu reprezintă favoruri sau derogări, ci aplicarea unor norme legale valabile pentru toți cetățenii.

Instituția subliniază că dreptul de proprietate asupra terenului este clar stabilit și înscris în cartea funciară, iar reglementările urbanistice permit funcțiunile aprobate. De asemenea, toate avizele necesare au fost obținute în mod legal.

În ceea ce privește statutul spațiilor verzi, Primăria precizează că Registrul spațiilor verzi este un document dinamic, care se actualizează în funcție de modificările din teren, în conformitate cu legislația în vigoare.

Autoritățile locale reafirmă că își desfășoară activitatea pe baza principiilor legalității, transparenței și tratamentului egal, respingând orice acuzație de favorizare sau „administrație abuzivă”.

Trimite:

Alte știri:

Tânără de 20 de ani din Constanța, reținută după ce a agresat cinci femei

  Infopolitica O tânără de 20 de ani a fost reținută, pentru 24 de ore, de polițiștii Secției 2 Poliție Municipiul Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, fiind suspectată că ar fi agresat fizic cinci femei, în perioada iulie–octombrie 2026.     Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.