joi, 18 iunie 2026

Poziția CNAS privind situația internărilor și execuția bugetară a spitalelor

 

 

În contextul comunicărilor recente privind necesitatea limitării internărilor în unele unități sanitare, Casa Națională de Asigurări de Sănătate face următoarele precizări:
 
Situația actuală are un caracter temporar, fiind determinată în principal de adoptarea cu întârziere a bugetului pentru anul 2026, precum și de introducerea, prin legea bugetului, a unor limite lunare de cheltuieli.
 
CNAS a susținut constant și susține în continuare că aplicarea unor plafoane lunare rigide în domeniul sănătății este inadecvată, întrucât:
 
• nevoia de servicii medicale nu poate fi planificată administrativ;
• pacienții nu se îmbolnăvesc conform unui calendar bugetar;
• acordarea îngrijirilor medicale nu poate fi amânată fără riscuri pentru sănătatea populației.
 
Totodată, CNAS subliniază că bugetul alocat  pentru anul 2026 este unul relativ adecvat, asigurând resurse financiare suficiente pentru toate domeniile de asistență medicală, inclusiv – și în mod special – pentru sectorul spitalicesc.
 
În același timp, CNAS atrage atenția că, deși spitalele beneficiază de cea mai mare alocare bugetară (aproximativ 34 miliarde lei), este necesară o reformă a modelului de finanțare, în sensul:
 
• aplicării principiului „banii urmează pacientul”;
• orientării finanțării către servicii medicale efectiv realizate;
• eliminării situațiilor de finanțare a ineficienței sau a inactivității.
 
Rolul CNAS este de a deconta servicii medicale, nu de a susține direct structuri de cost fixe, precum salariile, în absența activității medicale corespunzătoare.
 
De asemenea, CNAS semnalează necesitatea creșterii eficienței utilizării fondurilor publice și a reducerii risipei, în special în domeniul achizițiilor publice. Analizele preliminare indică diferențe semnificative între spitale comparabile (ca profil și complexitate), în ceea ce privește:
 
• indicatorii de activitate;
• performanța financiară;
• costurile aferente serviciilor medicale.
 
Mai mult, CNAS dezavuează anumite practici semnalate recent în spațiul public, precum impunerea de către unii manageri de spitale publice a unor „norme minime sau maxime” de internări pentru medici.
 
Aceste practici sunt în atenția corpului de control al CNAS, iar CNAS colaborează în acest sens cu alte instituții ale statului.

Trimite:

Alte știri:

Apă cu presiune scăzută în localitatea Pietreni, vineri – 19 iunie 2026!

 Infopolitica Echipele distribuitorului de energie vor executa lucrări la nivelul rețelei electrice, care vor afecta Sursa de apă ce deservește satul Pietreni, comuna Deleni din județul Constanța, vineri – 19 iunie 2026, în intervalul orar 09:00 – 17:00. Pe durata intervențiilor, în localitatea Pietreni apa va fi livrată cu presiune scăzută. În

Lucrare programată în zona centrală a municipiului Constanța!

 Infopolitica În vederea executării unor lucrări de reabilitare și conectare la rețelele stradale de alimentare cu apă și la căminele tehnice situate la intersecțiile străzilor Mihai Viteazu cu Tudor Vladimirescu, Mihai Viteazu cu bd. Mamaia, Lahovari cu bd. Mamaia, Răscoalei 1907 cu Griviței și General Manu cu bd. Mamaia, din municipiul

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.