joi, 14 mai 2026

Reducerea cheltuielilor de personal în educație: măsuri propuse de ISJ Constanța pentru eficientizarea bugetară

 

 

În urma adresei transmise de Ministerul Educației și Cercetării, în contextul măsurilor guvernamentale privind monitorizarea și reducerea cheltuielilor de personal în anul curent comparativ cu anul precedent, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a înaintat o serie de propuneri privind eficientizarea bugetară, în conformitate cu prevederile articolului XLIX din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 7/2026.

 

Astfel, la data de 20 aprilie 2026, reprezentanții ISJ Constanța au organizat o întâlnire de lucru cu managerii cluburilor școlare sportive din județ, ai Palatului Copiilor Constanța și ai Centrului de Excelență Constanța, în vederea identificării unor soluții concrete.

 

Printre măsurile propuse se numără reducerea cheltuielilor generate de aplicarea prevederilor Legii nr. 141/2025, precum și diminuarea numărului de posturi vacante sau eliberate în urma pensionării.

 

Propunerile formulate au fost transmise Ministerului Educației și Cercetării, cu respectarea cadrului legal stabilit de Ordonanța de Urgență nr. 7/2026 și ținând cont de punctele de vedere ale managerilor unităților de învățământ, astfel încât activitatea didactică și administrativă să se desfășoare în condiții optime.

 

Aceste măsuri reprezintă soluțiile identificate și asumate în termenul stabilit, urmând ca până la data de 1 iulie să fie analizate și alte variante suplimentare, în urma unor evaluări riguroase și a consultărilor cu partenerii educaționali.

Trimite:

Alte știri:

ANAF anunță reguli mai dure pentru firmele care distribuie dividende și acordă împrumuturi acționarilor

    Sabin SĂNDESCU   Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează asupra unor modificări importante aduse de Legea nr. 239/2025, care vizează societățile pe acțiuni (SA) și societățile cu răspundere limitată (SRL) ce distribuie dividende sau derulează împrumuturi către acționari ori persoane afiliate. Noile prevederi introduc restricții stricte și

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.