marți, 19 mai 2026

La propunerea USR, în ședința de Guvern de astăzi, Dumitru Paris a fost numit subprefect al județului Constanța

 

Lavinia SICLITARU

În ședința de Guvern de astăzi, 29 aprilie 2026, la propunerea USR, va fi numit subprefect al județului Constanța, Dumitru Paris.

„Numirea vine ca urmare a angajamentului USR de a promova în funcții publice persoane competente și integre, capabile să răspundă nevoilor comunității”, a transmis USR Constanța.

Dumitru Paris a candidat la Primaria Mangalia din partea USR – PLUS, la alegerile din 2020.

Potrivit CV-ului său, în acest moment, Paris este inspector la Consiliul Județean Constanța, iar în trecut a lucrat în cadrul SPIT Constanța, pe aceeași funcție.

Este absolvent al Academiei Navale Mircea cel Bătrân Constanța și a urmat cursurile liceului Traian din Constanța.

 

Dumitru Paris a transmis după numire și un scurt mesaj: „Le mulțumesc colegilor mei pentru încrederea acordată! Primesc această responsabilitate cu modestie și determinare.
 
Pentru mine, este o numire ce înseamnă, înainte de toate, muncă în slujba constănțenilor, dialog deschis și respect față de lege, cetățeni și instituțiile statului. Indiferent de cât timp voi exercita această funcție, voi folosi experiența acumulată de-a lungul anilor în sectorul public pentru a contribui la o administrație mai eficientă, mai transparentă și mai aproape de oameni.
Pentru asta am intrat în administrație publică, în politică și în USR.”

Trimite:

Alte știri:

Primarul suspendat al Mangaliei, din nou în fața instanței supreme. Cauza, amânată

  Infopolitica Primarul suspendat al municipiului Mangalia, Cristian Radu, s-a prezentat marți, 19 mai, la Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul privind achiziția unor contracte de servicii juridice. Instanța a decis amânarea cauzei pentru luna septembrie. În același dosar sunt judecați și alți inculpați, printre care Petrina Boiță,

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.