Lavinia SICLITARU
Guvernul României se reunește joi, 2 iulie 2026, pentru a aproba o serie de proiecte majore ce vizează infrastructura rutieră, patrimoniul public și reorganizări administrative, cu impact direct și asupra județului Constanța.
Executivul are pe agenda ședinței de astăzi mai multe proiecte de acte normative, cu accent pe investiții în infrastructura de transport și actualizarea unor active din domeniul public al statului.
Unul dintre cele mai importante proiecte pentru zona Dobrogei vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea unui nou nod rutier pe Autostrada A2, la km 181, în zona localității Peștera. Investiția are rolul de a îmbunătăți conectivitatea pe sectorul Cernavodă – Constanța și de a fluidiza traficul rutier.
Potrivit proiectului de hotărâre, finanțarea va fi asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Transport 2021–2027, dar și de la bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Implementarea va fi gestionată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Pe lângă proiectul rutier, un alt act normativ cu impact local prevede actualizarea elementelor tehnice și a valorii de inventar pentru un imobil aflat în administrarea Universității Maritime din Constanța. Modificările vin ca urmare a actualizării datelor din Cartea Funciară și a reevaluării bunului.
Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu Ministerul Finanțelor, vor opera modificările necesare în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.
La nivel național, Guvernul discută și despre suplimentarea despăgubirilor pentru exproprierile aferente Autostrăzii de Centură București (A0 Nord, Lot 3), precum și despre demararea unor noi proceduri de expropriere pentru Autostrada Sibiu – Făgăraș.
Pe agenda ședinței se mai află reorganizarea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, stabilirea plafonului de cheltuieli pentru neutralizarea animalelor moarte din gospodării și actualizarea valorilor de inventar pentru mai multe instituții publice, inclusiv MAI, ANI și Camera Deputaților.

