joi, 17 septembrie 2026

Consiliul Județean Constanța se reunește pe 28 iulie: buget, salarii și 42 de proiecte pe ordinea de zi

 

 

Lavinia SICLITARU

 

Consiliul Județean Constanța va fi convocat în ședință ordinară pe 28 iulie 2026, ora 10:00, în sala „Remus Opreanu” a Palatului Administrativ, conform Dispoziției nr. 233, semnată de președintele Florin Mitroi. Ședința se va desfășura în format fizic.

Ordinea de zi cuprinde 42 de proiecte de hotărâre, alături de aprobarea procesului-verbal al ședinței din 15 iunie 2026 și două informări.

Printre temele principale se numără:

  • Rectificări bugetare pentru mai multe instituții subordonate: Muzeul de Artă Constanța, Muzeul de Artă Populară, Teatrul de Stat Constanța, Direcția de Pază, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei”, Centrul Școlar „Albatros”, DGASPC și Unitatea de Asistență Medico-Socială Agigea, precum și rectificarea bugetului general al județului.
  • Salarizare: un proiect vizează stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Consiliului Județean.
  • Reorganizări instituționale: aprobarea unor noi organigrame și regulamente de funcționare pentru aparatul propriu al CJ, pentru Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” și pentru Unitatea de Asistență Medico-Socială Agigea.
  • Patrimoniu și imobile: mai multe decizii privind exercitarea sau neexercitarea dreptului de preempțiune pentru imobile din Mangalia și Constanța, precum și transferuri de bunuri imobile (drumul județean DJ 228 către orașul Ovidiu, respectiv clădirea fostului Acvariu de pe Bulevardul Elisabeta către Municipiul Constanța).
  • Investiții: documentații tehnico-economice (faza DALI) pentru eficientizarea energetică a mai multor clădiri publice, printre care sediul DGASPC și Muzeul de Arheologie Adamclisi.
  • Proiecte culturale și sociale: actualizarea valorii proiectului „Centrul de Artă, Recreere și Tradiții Canlia – CT ART”, regulamente pentru serviciile sociale din subordinea DGASPC, precum și darea în folosință gratuită a unui spațiu Bisericii Creștine Baptiste ARKA Constanța pentru Festivalul C Major (21-23 august 2026).

 

 

I.Aprobarea Procesului-Verbal al ședinței ordinare a Consiliului Județean Constanța din
data de 15.06.2026;
II. Proiecte de hotărâre:


1. Proiect de hotărâre nr.172/29.06.2026 privind desemnarea unui consilier județean ca membru al Autorității Teritoriale de Ordine Publică Constanța și modificarea Hotărârii Consiliului Județean Constanța nr. 5/30.01.2025.
avizul Comisiei de specialitate 2
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

2. Proiect de hotărâre nr. 173/09.07.2026 privind aprobarea contului de execuție al bugetului Județului Constanța și al instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii, pe trimestrul II 2026. avizele Comisiilor de specialitate 1,2
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

3. Proiect de hotărâre nr. 174/09.07.2026 privind aprobarea actualizării valorii totale a proiectului „Centrul de Artă, Recreere și Tradiții Canlia – CT ART”, a cheltuielilor aferente și a Acordului de parteneriat.
avizele Comisiilor de specialitate 1, 2, 3
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

4. Proiect de hotărâre nr. 175/09.07.2026 privind rectificarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli, pe anul 2026, pentru Muzeul de Artă Constanța.
avizele Comisiilor de specialitate 1,2,6
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

5. Proiect de hotărâre nr. 176/10.07.2026 privind trecerea unui bun imobil tronson din drumul județean DJ 228, situat în oraș Ovidiu, județ Constanța, înscris în cartea funciară nr. 115764 u.a.t. Ovidiu, proprietate publică a Județului Constanța, din domeniul public al Județului Constanța și administrarea Consiliului Județean Constanța în domeniul public al Orașului Ovidiu.
avizele Comisiilor de specialitate 2,3
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

6. Proiect de hotărâre nr. 177/13.07.2026 privind aprobarea Organigramei și a Statului de funcții pentru Unitatea de Asistență Medico – Socială Agigea.
avizele Comisiilor de specialitate 1,2,4
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

7. Proiect de hotărâre nr. 178/14.07.2026 privind aprobarea contribuției Județului Constanța la bugetul de venituri și cheltuieli al Agenției pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud- Est pentru anul 2026.
avizele Comisiilor de specialitate 1,2
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

8. Proiect de hotărâre nr. 179/14.07.2026 privind aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici, faza DALI, aferenți obiectivului de investiție „Eficientizarea energetică a clădirii publice – DGASPC din strada Decebal”.
avizele Comisiilor de specialitate 2,3
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

9. Proiect de hotărâre nr. 180/14.07.2026 privind aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici, faza DALI, aferenți obiectivului de investiție „Eficientizarea energetică a clădirii publice – Muzeul de Arheologie Adamclisi”.
avizele Comisiilor de specialitate 2,3
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

10. Proiect de hotărâre nr. 181/14.07.2026 privind aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici, faza DALI, aferenți obiectivului de investiție „Eficientizarea energetică a clădirii publice – DGASPC din strada Ciprian Porumbescu”.
avizele Comisiilor de specialitate 2,3
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

11. Proiect de hotărâre nr. 182/14.07.2026 privind aprobarea achiziționării serviciilor juridice de consultanță, asistență și reprezentare juridică în instanță în vederea apărării intereselor Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, în dosarul civil nr.3902/118/2026.
avizul Comisiei de specialitate 2
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

12. Proiect de hotărâre nr. 183/14.07.2026 privind rectificarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli, pe anul 2026, pentru Unitatea de Asistență Medico Socială Agigea.
avizele Comisiilor de specialitate 1,2, 3,4
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

13. Proiect de hotărâre nr. 184/14.07.2026 privind rectificarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli, pe anul 2026, pentru Muzeul de Artă Populară Constanța.
avizele Comisiilor de specialitate 1,2, 3,6
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

14. Proiect de hotărâre nr. 185/14.07.2026 privind rectificarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli pe anul 2026, pentru Direcția de Pază a Județului Constanța.
avizele Comisiilor de specialitate 1,2,
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

15. Proiect de hotărâre nr. 186/14.07.2026 privind aprobarea Organigramei, a Statului de funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”.
avizele Comisiilor de specialitate 1,2, 6
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

16. Proiect de hotărâre nr. 187/15.07.2026 privind modificarea Anexei nr.1 și Anexei nr.3 la Hotărârea Consiliului Județean Constanța nr.328 din 15.12.2025.
avizele Comisiilor de specialitate 1,2,
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

17. Proiect de hotărâre nr. 188/15.07.2026 privind rectificarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli, pe anul 2026, pentru Teatrul de Stat Constanța.
avizele Comisiilor de specialitate 1,2,6
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

18. Proiect de hotărâre nr. 189/16.07.2026 privind rectificarea Bugetului Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Albatros” Constanța, pe anul 2026.
avizele Comisiilor de specialitate 1,2,4
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

19. Proiect de hotărâre nr. 190/16.07.2026 privind rectificarea bugetului și modificarea listei de investiții ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța pe anul 2026.
avizele Comisiilor de specialitate 1,2,3,4
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

20. Proiect de hotărâre nr. 191/16.07.2026 privind modificarea anexei nr.1 la Hotărârea Consiliului Județean nr.140/23.06.2021 privind aprobarea înființării serviciului social fără cazare, „Centrul de consiliere pentru agresori în situații de violență domestică sau violență împotriva femeilor”, precum și a Regulamentului de Organizare și Funcționare.
avizele Comisiilor de specialitate 2,4, 5
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

21. Proiect de hotărâre nr. 192/16.07.2026 privind aprobarea Regulamentelor de Organizare și Funcționare ale serviciilor sociale aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.
avizele Comisiilor de specialitate 2,4,5
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

22. Proiect de hotărâre nr. 193/16.07.2026 privind aprobarea dării în administrare a unor bunuri mobile, achiziționate în cadrul Proiectului „Restaurarea, conservarea, amenajarea și punerea în valoare a Edificiului Roman cu Mozaic”, Cod SMIS 328182 către Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
avizele Comisiilor de specialitate 1,2,3
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

23. Proiect de hotărâre nr. 194/16.07.2026 privind prelungirea mandatului pentru o perioadă de 2 ani a reprezentantului Consiliului Județean Constanța în Comisia de Orientare Școlară și Profesională ( COȘP) din cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Constanța.
avizele Comisiilor de specialitate 2,6
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

24. Proiect de hotărâre nr. 195/16.07.2026 privind exercitarea/neexercitarea dreptului de preempțiune al Județului Constanța cu privire la imobilul situat în municipiul Mangalia, stațiunea Saturn, înscris în Cartea funciară nr.102356.
avizele Comisiilor de specialitate 1, 2, 3
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

25. Proiect de hotărâre nr. 196/16.07.2026 privind aprobarea dării în administrare a unor bunuri mobile, achiziționate în cadrul Proiectului „Restaurarea, conservarea, amenajarea și valorificarea cultural-turistică a Cetății Carsium ( Hârșova)”, cod SMIS 328201, către Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
avizele Comisiilor de specialitate 1, 2, 3
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

26. Proiect de hotărâre nr. 197/16.07.2026 privind constituirea dreptului de uz și servitute, cu titlu gratuit, în favoarea REȚELE ELECTRICE ROMÂNIA S.A. în vederea realizării lucrărilor de racordare la rețeaua electrică a obiectivului „SPAU3”din localitatea Mircea Vodă, județul Constanța.
avizele Comisiilor de specialitate 2, 3, 5
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

27. Proiect de hotărâre nr. 198/17.07.2026 privind exercitarea/neexercitarea dreptului de preempțiune al Județului Constanța cu privire la imobilul situat în municipiul Mangalia, stațiunea Saturn, str. Green Port, nr.14 – Lot 1, înscris în Cartea funciară nr.107541.
avizele Comisiilor de specialitate 1, 2, 3
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

28. Proiect de hotărâre nr. 199/17.07.2026 privind desemnarea reprezentantului Consiliului Județean Constanța în Comitetul Național al Zonei Costiere.
avizele Comisiilor de specialitate 2, 3
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

29. Proiect de hotărâre nr. 200/17.07.2026 privind stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Consiliului Județean Constanța .
avizele Comisiilor de specialitate 1,2,
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

30. Proiect de hotărâre nr. 201/20.07.2026 privind aprobarea componenței Comisiei tehnico- economice (CTE) din cadrul Consiliului Județean Constanța și a Regulamentului de organizare și funcționare al acesteia.
avizele Comisiilor de specialitate 2,3
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

31. Proiect de hotărâre nr.202/20.07.2026 privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli, al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța pe anul 2026.
avizele Comisiilor de specialitate 1,2, 3,4
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

32. Proiect de hotărâre nr. 203/20.07.2026 privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Județului Constanța pe anul 2026.
avizele Comisiilor de specialitate 1,2, 3,
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

33. Proiect de hotărâre nr. 204/20.07.2026 privind aprobarea achiziției serviciilor juridice de asistență și reprezentare în vederea promovării unei acțiuni în constatare, necesară apărării intereselor Unității Administrativ -Teritoriale Județul Constanța și ale Consiliului Județean Constanța.
avizele Comisiilor de specialitate 1,2,
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

34. Proiect de hotărâre nr. 205/20.07.2026 privind exercitarea/neexercitarea dreptului de preempțiune al Județului Constanța cu privire la imobilul situat în municipiul Constanța, str. Sabinelor nr. 38, înscris în Cartea funciară nr.260910.
avizele Comisiilor de specialitate 1, 2, 3
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

35. Proiect de hotărâre nr. 206/20.07.2026 privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei ” Constanța pe anul 2026.
avizele Comisiilor de specialitate 1,2, 3,4
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

36. Proiect de hotărâre nr. 207/21.07.2026 privind revocarea dreptului de administrare constituit în favoarea Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, asupra imobilului – Acvariu – situat în B.dul Elisabeta nr. 1, municipiul Constanța, județ Constanța, înscris în Cartea funciară nr.230440
u.a.t. Constanța, proprietate publică a Județului Constanța.
avizele Comisiilor de specialitate 2, 3,
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

37. Proiect de hotărâre nr. 208/21.07.2026 privind trecerea unui bun imobil situat în B.dul Elisabeta nr.1, municipiul Constanța, județ Constanța, înscris în Cartea funciară nr.230440 u.a.t. Constanța, proprietate publică a Județului Constanța, din domeniul public al Județului Constanța și administrarea Consiliului Județean Constanța în domeniul public al U.A.T. Municipiul Constanța.
avizele Comisiilor de specialitate 2, 3,
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

38. Proiect de hotărâre nr. 209/21.07.2026 privind aprobarea Organigramei, a Statului de funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare ale aparatului de specialitate al Consiliului Județean Constanța.
avizele Comisiilor de specialitate 1,2,
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

39. Proiect de hotărâre nr.210/21.07.2026 privind acordarea unui mandat special reprezentantului Județului Constanța în cadrul Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Dobrogea”.
avizele Comisiilor de specialitate 2,3, 5
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

40. Proiect de hotărâre nr. 211/21.07.2026 privind darea în folosință gratuită Bisericii Creștine Baptiste ARKA Constanța a unui spațiu amplasat la Pavilionul Expozițional Constanța în perioada 21-23 august 2026 pentru organizarea Festivalului C Major.
avizele Comisiilor de specialitate 2, 3,5
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

41. Proiect de hotărâre nr. 212/21.07.2026 privind aprobarea Protocolului de cooperare dintre Județul Constanța, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța și S.N. „Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța” S.A..
avizele Comisiilor de specialitate 2, 6
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

42. Proiect de hotărâre nr. 213/22.07.2026 privind modificarea și completarea Actului Constitutiv al societății PAZĂ JUDEȚEANĂ CONSTANȚA S.A..
avizul Comisiei de specialitate 2,
Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi

 

III. Informare : Raport de activitate al Comisiei pentru Protecția Copilului Constanța
Semestrul I 2026 (01.01.2026-30.06.2026) înregistrat la Consiliul Județean Constanța cu
nr.24402/16.07.2026 ;

IV. Informare : Solicitare S.C. 3D AMERICAN STYLE DEVELOPMENT S.R.L. înregistrată
la Consiliul Județean Constanța

Trimite:

Alte știri:

Consiliul Local Constanța se întrunește în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi, transportul metropolitan, stadionul și bulevardul Madrid

  Lavinia SICLITARU Consiliul Local al municipiului Constanța se întrunește în ședință extraordinară online, luni, 21 septembrie 2026, de la ora 14:00, cu trei proiecte de hotărâre inițiate de primarul Vergil Chițac: cofinanțarea pentru stadionul „Gheorghe Hagi”, aprobarea documentației și a cheltuielilor locale pentru bulevardul Madrid (zona Tomis Plus, programul

Sesiunea Științifică Internațională „Pontica” – ediția a 59-a

    Lavinia SICLITARU   Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, organizează în perioada 24-26 septembrie 2026, alături de Centrul de Studii ale Civilizațiilor Mării Negre și Facultatea de Istorie și Științe Politice a Universității „Ovidius” din Constanța, cea de-a 59-a ediție a Sesiunii

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.