Doina POPESCU
Președintele USR municipiul Constanța, Florin Cocargeanu, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Marinei Române, subliniind importanța strategică a Mării Negre și rolul celor care își desfășoară activitatea pe mare.
Cocargeanu afirmă că, pentru România, Marea Neagră reprezintă nu doar o importantă resursă, ci și un spațiu strategic într-o regiune care a trecut prin schimbări majore în ultimii ani.
„Pentru România, Marea Neagră înseamnă responsabilitate, resursă și, mai ales, un spațiu strategic într-o regiune în care lucrurile s-au schimbat profund în ultimii ani”, a transmis Florin Cocargeanu.
Liderul USR Constanța a arătat că Ziua Marinei Române trebuie să fie, dincolo de ceremonii, un moment dedicat oamenilor care își fac meseria pe mare și celor care contribuie la protejarea României.
„Dincolo de ceremonii, Ziua Marinei este despre oamenii care își fac meseria pe mare și care poartă uniforma pentru a proteja România, despre cei aflați astăzi în serviciu și despre generațiile care au construit, înaintea lor, tradiția Marinei Române”, a mai precizat acesta.
- „Marea e parte din felul în care am crescut”
Florin Cocargeanu a vorbit și despre legătura dintre constănțeni și Marea Neagră, pe care o consideră parte esențială din identitatea orașului.
„Pentru noi, constănțenii, marea e parte din felul în care am crescut, din oraș și din identitatea lui, iar Ziua Marinei e despre locul pe care îl numim acasă și despre oamenii care, de generații, au avut marea ca parte din viața lor”, a transmis președintele USR municipiul Constanța.
La final, Florin Cocargeanu le-a transmis urări marinarilor români și tuturor celor care și-au dedicat viața acestei profesii:
„La mulți ani Marinei Române și tuturor celor care și-au dedicat viața acestei meserii!”

