Lavinia SICLITARU
Un administrator de societate comercială a fost reținut de procurorii Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un dosar privind încălcarea legislației referitoare la regimul deșeurilor.
Anchetatorii îl cercetează pentru infracțiuni privind colectarea, transportul sau valorificarea deșeurilor cu încălcarea dispozițiilor legale, îngroparea deșeurilor, precum și abandonarea, aruncarea și/sau ascunderea acestora. Faptele sunt prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. b), f) și h) din OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor.
Deșeuri colectate și îngropate ilegal
Potrivit procurorilor, în perioada 2024 – 12 mai 2026, administratorul societății ar fi dispus, coordonat și controlat operațiuni de colectare, valorificare și îngropare a deșeurilor cu încălcarea prevederilor legale.
Anchetatorii susțin că printre deșeurile gestionate s-ar fi aflat și categorii pentru care societatea nu deținea autorizație de colectare. Acestea ar fi fost gestionate în perimetrul autorizat al societății și, ulterior, ascunse sau îngropate.
Deșeuri descoperite la 8 metri adâncime
Cazul a ieșit la iveală în urma perchezițiilor domiciliare efectuate la 30 iulie 2026.
În cadrul operațiunilor, procurorii au realizat excavații în două zone ale amplasamentului societății. Într-una dintre acestea și în proximitatea sa au fost descoperite deșeuri îngropate la adâncimi de până la 8 metri.
Printre materialele identificate se numără plastic, saci de plastic, beton, cărămizi, materiale textile și lemnoase, fier, carton, dar și alte categorii de deșeuri.
Potrivit Parchetului General, înainte de efectuarea excavațiilor, suprafața terenului era nivelată și bătătorită și prezenta vegetație, fără urme vizibile care să indice intervenții asupra solului.
Procurorii au pus sechestru pe conturi
În cadrul anchetei a fost dispusă și instituirea sechestrului asigurător asupra conturilor societății inculpate, precum și asupra conturilor deținute de administratorul reținut.
Dosarul reprezintă continuarea cercetărilor anunțate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în comunicatele din 30 iulie și 8 august 2026.
Procurorii precizează că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal și nu încalcă în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție.
Este vorba despre administratorul societății UCG Construcții Ecologice SRL și unul dintre asociații firmei – Constantin Uda – acuzat de infracțiuni de mediu.
Celălalt asociat al firmei este fosta soție a procurorului suspendat Gigi Valentin Ștefan, aflat în arest preventiv din luna mai.

