Infopolitica
O avarie survenită miercuri, 19 august 2026, la nivelul unei conducte magistrale cu diametrul de 800 mm, de pe bulevardul I.C. Brătianu din municipiul Constanța, a determinat sistarea furnizării apei potabile în mai multe zone ale orașului.
Potrivit RAJA SA, furnizarea apei a fost oprită în intervalul 13.30–17.00, după ce echipele de intervenție au încercat inițial să remedieze avaria fără oprirea alimentării, prin intervenția asupra conductei aflate sub presiune.
„Din cauza volumului mare de apă, dar și a instabilității malurilor rezultate în urma săpăturilor, pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță s-a impus sistarea furnizării apei potabile”, transmite RAJA.
Ce zone sunt afectate
Lipsa apei îi afectează pe consumatorii de pe bulevardul I.C. Brătianu, pe tronsonul cuprins între Sabroso și bulevardul 1 Decembrie 1918, precum și pe cei de pe străzile Haneș și Oborului.
De asemenea, sunt afectate zonele Gară, Far, Km 4, Hotel Maria, Abator și Casa de Cultură – Aleea Garofiței, inclusiv punctele termice aferente.
Intervenția este una complexă, având în vedere diametrul conductei magistrale, DN 800 mm, dar și adâncimea la care aceasta este pozată.
Restricții de trafic pe bulevardul I.C. Brătianu
Pentru executarea lucrărilor, traficul rutier a fost restricționat pe două benzi de circulație, benzile 1 și 2, pe sensul de mers dinspre strada Labirint către strada Theodor Burada.
Zona de intervenție este împrejmuită și semnalizată corespunzător.
RAJA le recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență și să respecte semnalizarea rutieră temporară.
Compania își cere scuze abonaților pentru disconfortul creat și precizează că echipele de intervenție depun toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei în cel mai scurt timp.
Totodată, la reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări temporare de aspect. Consumatorii sunt sfătuiți să o utilizeze în scopuri menajere până la limpezire.

