luni, 15 iunie 2026

Primăria Costinești: Oprirea CFR „Costinești Tabără” ar putea deveni funcțională de la 1 iulie 2026!

 

 

Lavinia SICLITARU

 

Primăria comunei Costinești anunță continuarea demersurilor pentru finalizarea și punerea în funcțiune a punctului de oprire „Costinești Tabără”, un proiect important atât pentru locuitori, cât și pentru turiști.

Potrivit autorităților locale, în urma discuțiilor și corespondenței purtate cu reprezentanții CFR, precum și a analizei realizate împreună cu antreprenorul general al lucrării, există estimarea ca noul punct de oprire să devină operațional începând cu data de 1 iulie 2026.

Reprezentanții Primăriei au subliniat că vor continua să monitorizeze îndeaproape evoluția lucrărilor și să mențină un dialog constant cu toate instituțiile implicate, pentru respectarea termenului anunțat.

„Acest obiectiv este esențial pentru dezvoltarea turistică a stațiunii și pentru îmbunătățirea accesului la transport feroviar”, transmit autoritățile locale.

Primăria Costinești a precizat că va reveni cu informații actualizate pe măsură ce vor apărea noi comunicări oficiale.

Trimite:

Alte știri:

Proiectul „Mama și Copilul” va fi finalizat în 2027. Finanțarea este asigurată prin Programul Operațional Sănătate (VIDEO)

    Lavinia SICLITARU   Proiectul medical „Mama și Copilul” avansează conform graficului stabilit, după ce finanțarea investiției a fost transferată din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în Programul Operațional Sănătate (POS). Autoritățile susțin că toate condițiile necesare pentru continuarea lucrărilor sunt îndeplinite, iar obiectivul rămâne finalizarea proiectului

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.