joi, 29 octombrie 2026

Avizul Comisiei de Circulație, nefavorabil pentru dublul sens pe strada Unirii din Constanța. USR cere explicații

 

 

Lavinia SICLITARU

 

Comisia de Circulație a Primăriei Constanța a dat aviz nefavorabil propunerii USR de reconfigurare a traficului pe strada Unirii, pe tronsonul dintre străzile Grozești și Zorelelor. Informația a fost făcută publică de Florin Cocargeanu, președintele organizației municipale USR Constanța.

Propunerea prevedea desființarea a 33 de locuri de parcare și transformarea tronsonului în stradă cu dublu sens. Potrivit lui Cocargeanu, motivul invocat de comisie este că „nu se impune implementarea măsurii solicitate”, fără alte explicații privind circulația din zonă sau avantajele și dezavantajele soluției.

USR a revenit cu o nouă solicitare, prin care cere comunicarea motivelor care au stat la baza avizului.

În prezent, șoferii care vin dinspre Pescărie și vor să ajungă în anumite zone din Faleză Nord trebuie să continue până la sensul giratoriu de pe bulevardul Soveja, să ocolească și să revină. Potrivit lui Cocargeanu, propunerea ar fi eliminat acest ocol acolo unde o legătură directă era posibilă, reducând distanțele parcurse, consumul de combustibil și emisiile.

Liderul USR spune că primarul Vergil Chițac vorbește frecvent despre reducerea poluării, dar a respins fără explicații o propunere care ar fi putut contribui la acest obiectiv. El mai spune că rămâne de văzut care sunt motivele avizului nefavorabil și dacă primarul are o alternativă pentru această problemă sau intenționează să mențină situația actuală.

Trimite:

Alte știri:

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.