Lavinia SICLITARU
În timp ce, mulți primari din țară folosesc instrumentele legale de care dispun pentru a limita extinderea sălilor de jocuri de noroc, la Constanța, primarul Vergil Chițac merge în direcția opusă: propune autorizarea a nouă puncte de lucru pentru păcănele, pariuri și jocuri de noroc.
Consilierii locali din Constanța vor avea pe masa ședinței ordinare din 29 octombrie 2026 opt proiecte de hotărâre privind emiterea unor autorizații de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc în locații fizice.
Solicitările aparțin unor societăți cunoscute din domeniu și vizează mai multe puncte de lucru din municipiu, inclusiv spații din City Park Mall, de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu.
Proiectul nr. 338/2026, privește societatea MAX BET SRL și emiterea unei autorizații pentru locația de pe strada Cumpenei nr. 2.
Proiectul nr. 336/2026 se referă la GAME WORLD ROMANIA S.R.L., care solicită autorizații pentru două locații: bulevardul Aurel Vlaicu nr. 220 și bulevardul Alexandru Lăpușneanu nr. 116 C, în incinta City Park Mall.
Proiectul nr. 335/2026, de la punctul 27, vizează INTERGAME SELECT S.R.L. și locațiile de pe bulevardul Tomis nr. 391 și bulevardul 1 Decembrie nr. 32.
Proiectul nr. 337/2026, privind emiterea unei autorizații pentru WESTGATE ROMANIA S.R.L., pentru locația din City Park Mall, de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu nr. 116 C.
Proiectul nr. 341/2026, de la punctul 29, care o privește pe FAIR PLAY GAMES S.R.L. și locația de pe Șoseaua Mangaliei, la intersecția cu bulevardul Aurel Vlaicu, în zona kilometrului 4–5.
Proiectul nr. 339/2026 vizează POKER TM S.R.L., pentru aceeași adresă din City Park Mall, bulevardul Alexandru Lăpușneanu nr. 116 C.
Proiectul nr. 340/2026, de la punctul 31, privind MAGIC GAMES AB S.R.L. Solicitarea vizează trei locații: bulevardul Mamaia nr. 246, bloc PS5, strada Traian nr. 62 și bulevardul 1 Decembrie nr. 43, bloc L24.
Deși primarul a recunoscut public problemele sociale provocate de dependența de jocuri de noroc și a spus că punctul său de vedere inițial era interzicerea sălilor, în final soluția aleasă a fost, în final, păstrarea lor, în anumite condiții.
Consilierii locali au ocazia să arate că interesul comunității cântărește mai mult decât veniturile obținute din aceste autorizații.
Votul lor ar trebui să țină cont nu doar de ce câștigă orașul pe termen scurt, ci și de responsabilitatea față de constănțeni.
Prin vocea președintelui organizației municipale, Florin Cocargeanu, consilierii USR Constanța au anunțat deja că vor vota împotriva celor 7 proiecte de autorizare a jocurilor de noroc în locații fizice.
Proiectul ordinii de zi
1. Aprobarea procesului verbal al şedinţei extraordinare a Consiliului local al municipiului Constanţa din data de 11.09.2026;
2. Aprobarea procesului verbal al şedinţei extraordinare a Consiliului local al municipiului Constanţa din data de 21.09.2026;
3. Aprobarea procesului verbal al şedinţei ordinare a Consiliului local al municipiului Constanţa din data de 29.09.2026;
4. Proiect de hotărâre nr. 329/2026 privind aprobarea execuției bugetului local pe trimestrul III din anul 2026;
5. Proiect de hotărâre nr. 332/2026 privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2026 al societății TERMOCENTRALE CONSTANȚA S.R.L.;
6. Proiect de hotărâre nr. 351/2026 privind stabilirea prețului local al energiei termice furnizată de către societatea TERMOFICARE CONSTANȚA S.R.L., a prețului facturat populației și a subvenției unitare acordată populației pentru perioada 01.10.2026-31.12.2026, în municipiul Constanța;
7. Proiect de hotărâre nr. 328/2026 privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2026 al societății PATRIMONIU CONSTANȚA LITORAL S.R.L.;
8. Proiect de hotărâre nr. 327/2026 pentru modificarea HCL nr. 15/2025 privind aprobarea organigramei și statului de funcții ale Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, cu modificările și completările ulterioare;
9. Proiect de hotărâre nr. 350/2026 privind aprobarea organizării concursului pentru ocuparea postului vacant de medic-șef în cadrul Compartimentului de Primiri Urgențe de Specialitate al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța și aprobarea componenței comisiilor de examinare aferente;
10. Proiect de hotărâre nr. 344/2026 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului/examenului pentru ocuparea funcţiilor specifice comitetului director al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța;
11. Proiect de hotărâre nr. 346/2026 privind aprobarea comisiei de concurs/examen și a comisiei de soluționare a contestațiilor pentru ocuparea funcțiilor specifice comitetului director al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța;
12. Proiect de hotărâre nr. 334/2026 pentru modificarea anexelor nr. 1 și nr. 2 la HCL nr. 92/2026 privind reorganizarea Serviciului Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local Constanța;
13. Proiect de hotărâre nr. 331/2026 pentru modificarea anexei nr. 2 la HCL nr. 182/2026 privind stabilirea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa şi din serviciile publice aflate în subordinea Consiliului local al municipiului Constanţa;
14. Proiect de hotărâre nr. 330/2026 pentru modificarea HCL nr. 249/2023 privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a principalilor indicatori tehnico – economici pentru obiectivul de investiții „Reabilitarea și dotarea Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski, Constanța”;
15. Proiect de hotărâre nr. 345/2026 privind repartizarea unor locuințe sociale în baza Legii nr. 114/1996, situate în municipiul Constanța;
16. Proiect de hotărâre nr. 349/2026 privind stabilirea nivelului chiriei pentru locuințele sociale situate pe raza municipiului Constanța, str. Zmeurei nr. 3, blocurile 1-6;
17. Proiect de hotărâre nr. 333/2026 pentru modificarea anexei nr. 2 la HCL nr. 94/2026 privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanța, cu modificările ulterioare;
18. Proiect de hotărâre nr. 356/2026 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanța;
19. Proiect de hotărâre nr. 343/2026 privind aprobarea proiectului „Reabilitare sală de sport Badea Cârțan”, Cod SMIS 356095 și a cheltuielilor legate de proiect;
20. Proiect de hotărâre nr. 354/2026 privind modificarea și completarea HCL nr. 77/2021 pentru aprobarea Regulamentului privind îmbunătățirea activității de gospodărire, protecția mediului, întreținerea și înfrumusețarea municipiului Constanța, cu modificările și completările ulterioare;
21. Proiect de hotărâre nr. 352/2026 privind atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Constanța a unor imobile situate în municipiul Constanța;
22. Proiect de hotărâre nr. 358/2026 pentru modificarea HCL nr. 335/2011 privind transmiterea unor imobile, aparținând domeniului public al municipiului Constanța, din administrarea R.A.E.D.P.P. Constanța în administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat;
23. Proiect de hotărâre nr. 359/2026 pentru modificarea și completarea HCL nr. 63/2013 privind aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local din municipiul Constanța, cu modificările și completările ulterioare;
24. Proiect de hotărâre nr. 342/2026 pentru modificarea anexei la HCL nr. 203/2026 privind trecerea din domeniul public al UAT Municipiul Constanța în domeniul public al UAT Județul Constanța a unor imobile – terenuri situate în Constanța, zona Delfinariu, Parc Tăbăcărie;
25. Proiect de hotărâre nr. 338/2026 privind aprobarea emiterii autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc în locație fizică pe raza U.A.T. Municipiul Constanța pentru societatea MAX BET SRL;
26. Proiect de hotărâre nr. 336/2026 privind aprobarea emiterii autorizațiilor de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc în locații fizice pe raza U.A.T. Municipiul Constanța pentru societatea GAME WORLD ROMANIA S.R.L.;
27. Proiect de hotărâre nr. 335/2026 privind aprobarea emiterii autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc în locații fizice pe raza U.A.T. Municipiul Constanța pentru societatea INTERGAME SELECT S.R.L.;
28. Proiect de hotărâre nr. 337/2026 privind aprobarea emiterii autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc în locație fizică pe raza U.A.T. Municipiul Constanța pentru societatea WESTGATE ROMANIA S.R.L.;
29. Proiect de hotărâre nr. 341/2026 privind aprobarea emiterii autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc în locație fizică pe raza U.A.T. Municipiul Constanța pentru societatea FAIR PLAY GAMES S.R.L.;
30. Proiect de hotărâre nr. 339/2026 privind aprobarea emiterii autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc în locație fizică pe raza U.A.T. Municipiul Constanța pentru societatea POKER TM S.R.L.;
31. Proiect de hotărâre nr. 340/2026 privind aprobarea emiterii autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc în locații fizice pe raza U.A.T. Municipiul Constanța pentru societatea MAGIC GAMES AB S.R.L.
32. Proiect de hotărâre nr. 347/2026 pentru modificarea anexei nr. 1 la HCL nr. 453/2025 privind aprobarea organizării rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din municipiul Constanța pentru anul școlar 2026-2027, cu modificările și completările ulterioare;
33. Proiect de hotărâre nr. 348/2026 privind aprobarea categoriei de suport alimentar destinat preșcolarilor și elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Constanța, în cadrul Programului național „Masă sănătoasă” pe perioada anului școlar 2026-2027;
34. Proiect de hotărâre nr. 355/2026 pentru modificarea anexei nr. 1 la HCL nr. 61/2026 privind desemnarea reprezentanților Consiliului local al municipiului Constanța în consiliile de administrație și comisiile pentru evaluarea și asigurarea calității în unitățile de învățământ preuniversitar din municipiul Constanța;
35. Proiect de hotărâre nr. 353/2026 privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu – „detaliere și modificare retrageri minime laterale și posterioare reglementate prin documentația PUZ aprobată prin HCL nr. 198/2018”, str. Ilinca nr. 43, inițiator MAILAT VICTORIA-ADRIANA;
36. Proiect de hotărâre nr. 326/2026 privind aprobarea Planului urbanistic zonal – reglementare teren, schimbare destinație și diversificare funcțiuni, inițiator MOGADORMED S.R.L.;
37. Proiect de hotărâre nr. 357/2026 privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu pentru construire imobil S+P+3-4E având destinația comerț, str. Eliberării nr. 2H Lot 2 + Lot A8, inițiator MÂNZA ANDREI;
38. Proiect de hotărâre nr. 325/2026 privind alegerea președintelui de ședință;
Proiectul ordinii de zi a ședinței Consiliului Local al municipiului Constanța a fost suplimentat cu șase proiecte de hotărâre.
Cele șase proiecte introduse suplimentar pe ordinea de zi sunt:
- Proiectul de hotărâre nr. 365/2026, privind rectificarea bugetului local pentru anul 2026. Acesta va primi avizul Comisiei de specialitate nr. 1.
- Proiectul de hotărâre nr. 361/2026, privind completarea și actualizarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al municipiului Constanța. Proiectul va fi analizat de comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5.
- Proiectul de hotărâre nr. 362/2026, pentru modificarea și completarea anexei nr. 6 la HCL nr. 466/2009, referitoare la lista bunurilor din domeniul public și privat al municipiului Constanța care urmează să fie concesionate către RAJA S.A., cu modificările și completările ulterioare. Proiectul va fi analizat de comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 și nr. 5.
- Proiectul de hotărâre nr. 363/2026, pentru modificarea HCL nr. 214/2017 privind stabilirea tarifelor la bilete și abonamente, a tarifului social și a comisioanelor aferente vânzărilor lunare de bilete pentru transportul public în comun, cu modificările și completările ulterioare. Proiectul va primi avizele comisiilor de specialitate nr. 1, nr. 3 și nr. 5.
- Proiectul de hotărâre nr. 364/2026, pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea de facilități la transportul public de călători pe raza unităților administrativ-teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Public Constanța”, pentru categoriile de persoane beneficiare din municipiul Constanța. Proiectul va fi analizat de comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 și nr. 5.
- Proiectul de hotărâre nr. 366/2026, privind aprobarea emiterii autorizațiilor de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc în locații fizice pe raza municipiului Constanța, pentru societatea WINDFORCE S.R.L. Proiectul va primi avizele comisiilor de specialitate nr. 1, nr. 3 și nr. 5.

